Oamenii din lumea întreagă au inventat, de-a lungul mileniilor, numeroase poveşti încercând să explice astfel „dispariţia” celui mai strălucitor astru de pe bolta cerească, în timpul eclipselor de Soare, informează site-ul revistei National Geographic, citat de Mediafax.
„Lupi cereşti” vikingi, „câini de foc” coreeni şi mai multe versiuni africane ale unei „reconcilieri celeste” – acestea sunt doar unele dintre poveştile prin care oamenii din diverse regiuni ale lumii au încercat, de-a lungul mileniilor, să îşi explice eclipsele solare.
„Dacă s-ar face o monitorizare pe plan mondial a poveştilor despre eclipsă, tema care ar apărea în mod constant, cu doar câteva excepţii minore, ar fi aceea potrivit căreia se produce o întrerupere a unei ordini stabilite”, a declarat E.C. Krupp, directorul Observatorului Griffith din Los Angeles. „Acest lucru este valabil atât pentru eclipsele de Soare, cât şi pentru cele de Lună”, a adăugat acesta.
Multe culturi consideră că eclipsele – atât solare, cât şi lunare – se produc în perioade în care diverşi demoni şi animale „devorează” Soarele sau Luna. „Vikingii au văzut în asta o pereche de lupi cereşti care vânau Soarele sau Luna”, spune E.C. Krupp. Atunci când lupii prind unul dintre cele două corpuri cereşti se produce o eclipsă.
„În Vietnam, o broască mănâncă Luna sau Soarele”, a adăugat acelaşi astronom, în timp ce reprezentanţii tribului Kwakiutl de pe coasta vestică a Canadei cred că gura raiului înghite Soarele sau Luna în timpul fiecărei eclipse.
De asemenea, cel mai vechi cuvânt pentru eclipsă din vocabularul chinezesc, „shih”, înseamnă „a mânca”. Pentru a împiedica această „devorare” a astrului, oamenii din multe culturi fac zgomot, pentru a speria şi îndepărta demonul sau animalul în cauză, a explicat Nancy Maryboy, preşedintele Indigenous Education Institute din San Juan Island, un oraş din statul american Washington. În prezent, cercetătoarea americană colaborează cu specialiştii de la NASA pentru a populariza în rândul publicului larg credinţele de ordin astronomic ale străvechilor populaţii amerindiene.
„Oamenii băteau cu palmele în oale şi tigăi sau în tobe, pentru a-i face pe acei demoni care înghiţeau Soarele sau Luna să se îndepărteze”, a adăugat ea.
Alte mituri vorbesc despre decepţie şi furt atunci când încearcă să explice dispariţia discului solar în timpul unei eclipse. Mitologia coreeană din domeniul eclipselor vorbeşte despre „câini de foc” care încearcă să „fure” Soarele sau Luna. Din ordinul unui rege coreean, acei câini mitologici încearcă să îl prindă pe Soarele-cel-înflăcărat sau pe Luna-cea-rece-ca-gheaţa. Ei eşuează întotdeauna, dar de fiecare dată când „muşcă” dintr-unul dintre cele două se produce o eclipsă.
Una dintre cele mai „colorate” poveşti despre eclipse, după părerea lui E. C. Krupp, îl are ca protagonist pe demonul hindus Rahu, care se deghizează în zeu, cu scopul de a fura un elixir ce oferă nemurire. Soarele şi Luna văd ceea ce încearcă Rahu să facă şi raportează acea „infracţiune” zeului Vishnu. „Vishnu îi taie capul înainte ca elixirul să îi alunece pe gât”, spune cercetătorul american. Drept consecinţă, capul lui Rahu devine nemuritor, însă trupul său moare. Capul demonului îşi continuă mişcarea pe cer, urmărind Soarele şi Luna, din pură duşmănie. „Din când în când, el îi prinde şi îi înghite”, explică E.C. Krupp. Dar, întrucât Rahu nu are gât, Soarele şi Luna reuşesc să scape, ieşind prin partea din spate a capului lui Rahu.
„Mitul meu preferat (despre eclipse, n.r.) este cel relatat de membrii tribului Batammaliba din Togo şi Benin”, două state din Africa, spune Jarita Holbrook. Potrivit acestui mit, Soarele şi Luna se luptă în timpul unei eclipse. „Oamenii încurajează Soarele şi Luna să pună capăt acelei lupte”, a adăugat cercetătoarea sud-africană. „Ei consideră acest fenomen drept o perioadă a reuniunilor, organizate pentru a pune capăt supărărilor şi unor conflicte vechi. Acesta este un mit care a rezistat până în zilele noastre”, a adăugat Jarita Holbrook.
O tradiţie a tribului Navajo din America de Nord a rezistat şi ea până în zilele noastre, afirmă Nancy Maryboy. Tribul Navajo consideră că ordinea cosmică a Universului are o mare legătură cu echilibrul. „Un fenomen precum eclipsele reprezintă doar o parte din legea naturii. Ei se opresc puţin din ceea ce fac în acele momente, înţeleg că acel moment este special şi reflectează la ordinea cosmică”, a adăugat cercetătoarea americană.
Unii dintre membrii tribului Navajo aplică şi în zilele noastre tradiţii ancestrale asociate cu eclipsele, alegând să rămână – pe durata fenomenului – în interiorul locuinţei alături de familie, interpretând diverse cântece şi abţinându-se să bea, să mănânce şi să doarmă.
„Nu ai voie nici să priveşti eclipsa”, explică Nancy Maryboy. „Ei spun că, dacă un om se uită la Soare în timpul unei eclipse, ochii lui vor avea de suferit mai târziu. O persoană care se uită la Soare în acel moment îşi pierde conexiunea echilibrată pe care o avea cu Universul, declanşând astfel producerea unor evenimente neplăcute. Acelaşi lucru este valabil şi dacă mănâncă sau beau în timpul eclipsei”, mai spune aceasta.
În calitate de director al Observatorului Griffith, E.C Krupp spune că a auzit şi în epoca modernă destul de multe temeri şi interpretări eronate despre eclipse. Una dintre cele mai persistente dintre acestea, spune savantul american, se referă la „pericolul” care le pândeşte pe femeile însărcinate şi pe bebeluşii lor nenăscuţi în timpul eclipselor.
O altă interpretare eronată spune că oamenii nu trebuie să privească Soarele atunci când discul său este complet acoperit în timpul eclipsei. Atât E.C. Krupp, cât şi Jarita Holbrook spun că oamenii nu trebuie să privească spre Soare în mod direct, fără protecţie, în timpul unei eclipse. Dacă fac acest lucru, riscă să sufere ulterior din cauza unor maladii oculare. Dar, atunci când discul solar este complet acoperit, oamenii pot să privească fără frică spre Soare.
