Actualul Prim-ministru a fost exmatriculat de la Colegiul Republican Microelectronică și Tehnică de Calcul CRMTC, din proprie dorință și de la ASEM, pentru că nu s-a prezentat la ore. În 1997, el a fost exmatriculat de la ASEM pentru că nu a frecventat orele, fiind plecat la muncă peste hotare.
Informația a fost făcută publică de către deputatul liberal Valeriu Munteanu care a primit un răspuns oficial de la Ministerul Educației în urma unei interpelări. Acestea confirmă informațiile apărute anterior în presă.
Potrivit scrisorii eliberate de Ministerul Educației, Chiril Gaburici a fost înmatriculat la studii medii de specialitate pe data de 10 august 1992 și a fost exmatriculat din propria dorință pe 22 septembrie 1995.
Ulterior, acesta s-a înmatriculat la Academia de Studii Economice pe 8 august 1995 la specialitatea Relații Economice Internaționale, studii cu finanțare de la bugetul de stat, și a fost exmatriculat la 11 decembrie 1997 pe motiv că a plecat la muncă peste hotare și nu s-a prezentat la ore.
Abia peste trei ani, pe 20 septembrie 2000, Gaburici s-a restabilit la studii cu frecvență redusă la Universitatea Slavonă, în anul III, specialitatea Marketing și Management, cu condiția susținerii diferențelor de program. Acesta a luat diploma de licență de la Universitatea Slavonă tocmai peste 4 ani, în anul 2004.
Reamintim că pe site-ul Guvernului lipsesc anii de studii sau mai multe detalii privind studiile acestuia: