Ministerul Educației a inițiat consultări pentru îmbunătățirea conținutului manualelor școlare și sporirea relevanței acestora. În acest scop, toate manualele școlare propuse spre reeditare vor fi evaluate de grupuri de experți pentru a elimina erorile și neconcordanțele din conținutul acestora.
Grupurile de lucru vor lua în calcul recomandările elevilor și profesorilor, formulate în baza unor chestionare. Totodată, experții vor monitoriza îndeplinirea de către edituri a tuturor modificărilor de conținut.
Potrivit viceministrului Igor Grosu, prin această inițiativă, Ministerul Educației își propune să asigure un proces participativ în vederea sporirii calității manualelor și atractivității învățării. „Fiecare elev, părinte sau profesor poate contribui la acest proces. Contăm, în special, pe implicarea elevilor și cadrelor didactice, care sunt principalii beneficiari ai acestor reforme”, a menționat viceministrul.
Ministerul Educației a constituit 38 de grupuri de lucru pentru analiza manualelor propuse spre reeditare. Prima ședință a grupurilor de lucru s-a desfășurat la 11 martie, în incinta Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din capitală.
La prima etapă vor fi reevaluate 38 de titluri de manuale, care urmează să fie reeditate până la data de 1 septembrie 2015. De asemenea, în săptămânile care urmează, Ministerul Educației va lansa o platformă prin care elevii și cadrele didactice să-și spună părerea și să ajute ministerul să elaboreze manuale de calitate.
Manualele școlare pentru ciclul gimnazial și liceal sunt reeditate o dată la 5 ani, cele pentru clasele primare fiind reeditate după fiecare patru ani.