(foto) DEX Moldova – o pagină care propune ironic explicații alternative

112
Foto:PC: Facebook/DEX Moldova

Cuvintele au sensuri diferite atunci când sunt folosite în contexte diferite, astfel, administratorii comunității Gifutări au creat o pagină în care ironizează cuvinte literare, mai puțin literare sau inventate, pe care cetățenii Republicii Moldova le folosesc în uzul obișnuit.

Administratorul paginii DEX Moldova, Sergiu Caragia, a povestit pentru #diez că ideea de a scrie un mic dicționar i-a venit într-o seară, anume atunci când a perceput cât de retrasă și înfricoșată este lumea din jurul său. „Eu cred că e timpul să le zicem lucrurilor pe nume, să luptăm pentru dreptul nostru la exprimare și să arătăm oamenilor că nu trebuie să le fie frică să își expună părerea în public. E binevenit orice mesaj cu o explicație a oricărui cuvânt. Totuși, acesta trebuie să fie relevant din punctul de vedere al unei persoane care cunoaște contextul din Moldova”, a declarat Sergiu.

La momentul actual, Sergiu scrie toate definițiile de sine stătător, însă speră că în timpul apropiat să i se alăture și alți voluntari creativi.

Și dacă cuvântul „cumătru” în Dicționarul Explicativ al Limbii Române are sensul de nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude, în DEX Moldova sensul acestuia capătă o altă conotație.

Pagina cu mai multe explicații poate fi găsită aici: DEX Moldova.

 

PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
PC: Facebook/DEX Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente