Maia Sandu pleacă în America. Iată ce va face acolo

maiasandu2
Foto:Maia Sandu, ministrul degrevat al Educației al Republicii Moldova

Ministrul Educației, Maia Sandu, efectuează o vizită de lucru la Washington, SUA, în perioada 9 – 13 martie curent. Programul vizitei include participarea la cea de-a 59-a Conferință anuală și comparativă în domeniul educației.

Totodată, ministrul Educației va avea întrevederi cu înalți funcționari de la Banca Mondială, Departamentul pentru Educație din SUA, precum și de la Fundația pentru o Societate Deschisă. Astfel, ministrul va avea discuții cu Amit Dar, director al Education Global Practice și Frank Heemskerk, Director Executiv, Banca Mondială. De asemenea, Maia Sandu va participa la Consiliul General pe Educație al Fundației pentru o Societate Deschisă. Potrivit ministrului Maia Sandu, în cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte privind atragerea unor noi investiții în sistemul educațional, precum și posibilități de dezvoltare a unor noi proiecte și programe în acest domeniu.

Contăm, în special, pe sprijin pentru modernizarea curriculară și pentru programele de îmbunătățire a sistemului de motivare, evaluare și formare continuă a cadrelor didactice. Aceste două obiective se află pe lista de priorități imediate ale Ministerului Educației”, a menționat ministrul.

Ministerul Educației a inițiat, în 2014, un amplu proces de modernizare curriculară, în prezent definitivându-se Cadrul de Referință pentru Curriculumul Național. Totodată, Ministerul Educației a inițiat elaborarea unui nou sistem de evaluare și salarizare a cadrelor didactice, care presupune remunerarea diferențiată, în funcție de performanțele acestora.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente