(foto) O persoană a decedat în urma unui incendiu puternic la Botanica

Снимок
Foto:Un incendiu puternic s-a produs în această seară la Botanica. PC: Facebook/Таня Фёдорова

Un incendiu puternic s-a produs în această seară, 7 martie, sâmbătă, în sectorul Botanica din Chișinău.

Serviciul Salvatori şi Pompieri a fost solicitat în această seară pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul 13 de pe bulevardul Dacia nr. 37 din capitală.

Apelul la pompieri a parvenit la ora 18.02 minute. La faţa locului au intervenit 6 autospeciale de intervenţie, inclusiv două autoscări. Ajunşi la fața locului, salvatorii au stabilit că de ardere este cuprins un spaţiu locativ cu două odăi. Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale au evacuat un bărbat din apartamentul cuprins de flăcări, acordându-i primul ajutor calificat, fiind preluat, ulterior, de Serviciul 903.

După mai multe încercări ale medicilor de a stabiliza starea acestuia, persoana a decedat. În procesul de intervenţie, pompierii au reuşit să evacueze alte persoane de la etajele superioare. Viaţa acestora este în afara oricărui pericol. Incendiul a fost localizat la ora 18.53 minute.

Toate circumstanţele şi cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilite.

Tânăra Tania Feodorova, autoarea acestor cadre de la fața locului, a scris în postarea sa de pe Facebook: „Prima mașină de pompieri a venit una simplă, a cărei furtun cu greu ajungea la foc. Doar atunci când etajele de sus au devenit negre, a venit o autospecială performantă”.

 

PC: Facebook/Таня Фёдорова
PC: Facebook/Таня Фёдорова
PC: Facebook/Таня Фёдорова
PC: Facebook/Таня Фёдорова
PC: Facebook/Таня Фёдорова
PC: Facebook/Таня Фёдорова
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente