Poliţiştii au oferit duminică, de 1 Martie, câte un mărţişor – simbol al primăverii – participanţilor traficului rutier, în special, pietonilor.
„1 Martie coboară / Pe aripi de primăvară / Şi, în zborul lui uşor, / Vă aduce-un mărţişor!”. Cu acest mesaj au venit în dimineaţa zilei de astăzi poliţiştii din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare. În semn de apreciere pentru corectitudinea traversării de către pietoni a străzilor, inspectorii de patrulare au bucurat cu mărţişoare atât pietonii, cât şi şoferii care au acordat prioritate acestora la trecerile din intersecţiile nedirijate.
Spre surprinderea celor care au încercat să traverseze strada neregulamentar, polițiștii le-au aplicat amenzi, la fel, sub formă de mărţişoare. În acest fel, oamenii legii au atenționat pietonii să nu încalce, pe viitor, regulile de circulație și le-au dorit o primăvară frumoasă şi caldă.
Agenţii de patrulare au venit atât cu un mesaj de felicitare, cât şi cu unele recomandări către toţi participanţii la traficul rutier pentru a reduce numărul de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, în special, a copiilor.
Acţiunea s-a desfăşurat pe întreg teritoriul ţării şi în toate sectoarele municipiului Chişinău, având drept scop sensibilizarea opiniei publice, privind importanţa respectării regulilor de circulaţie şi evitarea tragediilor rutiere soldate cu pierderea de vieţi omeneşti.