Modernizarea curriculară, sporirea relevanței și aplicabilității studiilor, admiterea în învățămîntul superior și calitatea evaluării la toate treptele de școlarizare au fost principalele subiecte de discuții în cadrul întrunirii între membrii Consiliului Național al Elevilor și ministrul Educației, Maia Sandu.
Tinerii au menționat că cele mai mari probleme cu care se confruntă țin de insuficiența de ore dedicate disciplinelor importante, calitatea evaluării la finalizarea studiilor de gimnaziu, infrastructura învechită a școlilor și conținutul manualelor.
Răspunzând la întrebările elevilor, Maia Sandu a menționat că Ministerul Educației a lansat o inițiativă prin care fiecare elev, profesor sau cetățean poate contribui la îmbunătățirea conținuturilor manualelor școlare. „Ministerul Educației va organiza discuții cu autorii de manuale și va crea o platformă prin care elevii și cadrele didactice să-și spună părerea și să ajute ministerul să elaboreze manuale de calitate, care să stimuleze creativitatea și gândirea critică”, a mai spus ministrul.
De asemenea, ministrul Educației a abordat problemele esențiale din sistemul educațional – atractivitatea învățământului, calitatea resurselor umane, salarizarea și formarea inițială și continuă a cadrelor didactice.
La rândul lor, membrii CNE au lansat inițiativa creării unui grup de dezbateri care să pună în discuție drepturile copilului, violența în școli și alte aspecte importante, urmând ca, ulterior, să sintetizeze concluziile și recomandările într-un raport. Elevii au apreciat drept pozitivă constituirea consiliilor elevilor în fiecare instituție și au declarat că se vor implica și pe viitor în procesele decizionale din școala lor.
Un subiect important al discuțiilor a fost admiterea la universități, întrebările vizând metodele de evaluare specifice universităților, posibilitatea de a introduce examene de admitere la studii superioare și procedurile interne, inclusiv posibilitatea de alegere a disciplinelor de studiu.
Consiliul Național al Elevilor a fost creat cu scopul de a asigura participarea elevilor la luarea deciziilor în domeniul educației atât la nivel național, cât și instituțional. Cei 25 de participanți s-au întâlnit pe parcursul a 3 zile cu reprezentanții Ministerului Educației, Centrului Național Anticorupție și au discutat pe mai multe subiecte: corupția, rezultatele proiectului Școala Mea, relația profesor – elev, violența în școli, precum și modalitățile de implicare și îmbunătățire a funcționării școlii.