Doi tineri bat şi înjură un boschetar chiar în centrul Chișinăului în plină zi, într-o zonă intens circulată. Sute de persoane trec prin preajmă, dar nimeni nu intervine. Întreaga scenă face parte dintr-un experiment social realizat de către câțiva tineri din proiectul Prank.md care ne prezintă o realitate dură: moldovenii sunt indiferenţi la violenţă.

Rolul unui boschetar este jucat de către un tânăr din proiectul Prank.md, acesta fiind ajutat de către alți doi tineri care își bat joc de el în stradă, lovindu-l și umilindu-l. Rezultatul experimentului este unul foarte trist. Circa 90% din oameni au trecut indiferenți pe lângă „boschetarul” care este agresat.

Experimentul este inspirat din seria de experimente pe aceeaşi temă care se fac în SUA, dar acolo lumea este destul de implicată şi reacţionează. Tu cum ai reacţiona dacă ai vedea că cineva este bătut în plină stradă?