Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 14 februarie, un decret prin care domnul Chiril Gaburici este desemnat în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru.
Conform Constituției, Chiril Gaburici are la dispoziție 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
În cadrul consultărilor purtate de șeful statului cu fracțiunile parlamentare, Chiril Gaburici a fost propus de PLDM pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.