Iulia Buludov: „Datorită UGRAD am învățat în SUA și am cunoscut cultura statului Wisconsin”

img_8216
Foto:Podeaua de sticlă din Chicago. PC: jbuludova.wordpress.com

Studenții moldoveni pot învăța un semestru în SUA, participând, astfel, la un schimb intercultural implementat cu ajutorul programului Global UGRAD.

Programul UGRAD, susținut de Biroul de Educație și Cultură al Departamentului de Stat al USA, oferă oportunitatea tinerilor care urmează studiile într-una din instituțiile de învățământ superior din Moldova, să studieze timp de un an academic într-un colegiu sau o universitate din SUA.

Iulia Buludov, studentă în cadrul facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, a participat în cadrul acestui program. Astfel, în anul academic 2013 – 2014, a avut ocazia să-și facă studiile la University of Wisconsin – Marinette, din statul Wisconsin.

 

img_8477
Statuia Libertății. PC: jbuludova.wordpress.com

La interviu trebuie să te manifești ca un lider

Documentele pentru aplicare nu sunt dificil de colectat. În principiu, ai nevoie de o scrisoare de recomandare de la un profesor sau de la angajator. Un vizibil accent se pune pe creativitate, de aceea, a fost nevoie să scriu două sau trei eseuri pe diverse teme, de exemplu „Omul global” sau „Schimbul intercultural”.

La a doua etapă trebuie să treci de un interviu, iar sfatul meu pentru aplicanți ar fi să nu le fie frică să-și manifeste aptitudinile și calitățile de lider. Chiar dacă ești deștept, dar ești inhibat, ai mari șanse să nu treci interviul. Trebuie să le demonstrezi că într-adevăr dorești să studiezi în SUA, că ești ambițios, poți face față situațiilor dificile, ești un lider înnăscut, iubești țara în care locuiești și poți promova peste hotare tradițiile și valorile ei.

 

1722926_912704755462918_6763451243567124792_n
PC: Facebook/IuliaBuludov

Americanii sunt foarte primitori și respectuoși

De obicei, studenții sunt trimiși în orașe mici, într-o comunitate restrânsă. De facto, omenii din orașe mari, cum ar fi New York sau Los Angeles, cunosc mai multe, deoarece este un flux turistic mare în acele zone.
Am stat într-un oraș mic, de vreo 10 mii de persoane. Ceea ce mi-a plăcut, e natura frumoasă și numărul minim de autovehicule, dar era frig. În zona respectivă, aproape nimeni nu știa despre Moldova, poate doar familia – gazdă, pentru că ei s-au informat înainte să vin eu.

Americanii au fost foarte respectuoși, chiar dacă nu au mai auzit despre baștina mea. Ei se documentau și mă bombardau cu întrebări, la care chiar și eu, moldoveancă, nu știam ce să răspund.

Perioada petrecută în SUA a fost o adevărată lecție de viață

Această experiență te ajută să înțelegi că personalitatea ta este valoroasă, că acele cunoștințele pe care le deții sunt utile, că ești în stare să deschizi orice ușă, important este să dorești cu adevărat să o faci.

 

img_8293
PC: jbuludova.wordpress.com

Aș dori și la noi să fie…

Aș dori la noi să fie mai multă comunicare între profesori și studenți. Aș dori ca studenții să fie mai informați despre oportunitățile de lucru pentru viitor, dar și în anii de studenție.

Pe parcursul unui semestru cât am fost în Statele Unite, primeam pe mail scrisori în care îmi erau propuse oferte de joburi part-time. Evident, fiind student internațional nu puteam aplica, însă pentru studenții americani este o posibilitate excelentă de a cerceta piața de muncă.

Am călătorit foarte mult

Orice student care pleacă cu ajutorul acestui program în SUA visează să viziteze cât mai multe locuri. De fapt, asta nu este doar un vis, pot să afirm că este posibil să o faci. În fiecare lună primești bursă, a mea era în valoare de 350 dolari și, dacă economisești (studenții știu cum să o facă), poți să călătorești.

Eu am fost în New York, Chicago, Minneapolis, Atlanta, Washington D.C. și în multe orășele mici, care se aflau în apropierea locului meu de trai.

 

img_8077
PC: jbuludova.wordpress.com

Îmi era dor de mâncarea de casă

Pot să afirm că eu chiar am noroc. Programul este gândit în așa mod, încât studentul să nu achite nimic. Drumul dus-întors, cazarea, mâncarea – totul este achitat prin intermediul programului. Îți sunt dați și bani de buzunar. Aceștia m-au ajutat foarte mult, pentru că eu nu procuram mâncarea, ci o pregăteam de sine stătător acasă. Ei optează pentru fast fooduri, eu însă, le ignoram din teama de a nu adăuga în greutate.

Profesorii din Moldova mi-au venit în întâmpinare

Două obiecte din șase mi-au fost echivalate. Revenind la universitate, înțeleg că am multe de făcut, am mult de învățat pentru a da diferențele, dar emoțiile pe care le-am trăit și experiența acumulată merită tot efortul de acum. Până pe 31 martie am mult timp, cred că voi reuși.

 

10704196_890164230996138_1074985813201390388_n
Călătoria în New York. PC: Facebook/IuliaBuludov

Ciudățenii americane

Într-o zi, am ieșit la balcon, iar sub fereastră erau mai mulți cerbi. La ei chiar există sezon de vânătoare, în care studenții nu vin la universitate pe motiv că „trebuie să plece la vânătoare”. Pentru mine acest fapt era foarte straniu, în primul rând pentru că eu iubesc animalele și nu aș cuteza să le omor.

Americanii și-ar dori să viziteze Moldova

Am încercat să las de-o parte toate chestiile politice și să le prezint Moldova ca o țară frumoasă, cu flora și fauna bogată, cu tradiții și mâncare gustoasă. Odată, un coleg mi-a zis: „Mămăliga voastră este stranie, nu aș mânca așa ceva”. Eu am râs.

Ei îmi ziceau că avem biserici și mănăstiri frumoase, locuri istorice pe care ei ar dori să le exploreze. Eu îi aștept, aș dori să le arăt locurile mele preferate, așa cum au făcut-o și ei pentru mine.

 

Parcul Central din New York. PC: jbuludova.wordpress.com
Parcul Central din New York. PC: jbuludova.wordpress.com

Termenul-limită pentru a aplica la programul UGRAD în 2015 este 27 februarie, mai multe detalii vedeți aici: Application UGRAD 2015.

Victoria Nonii

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente