Comportamentul neadecvat al unor persoane în transportul public a motivat francezii să demareze o amplă campanie socială, pentru a educa populația și a crea noi exemple comportamentale.
Problema transportului public rămâne veșnic actuală. Cu toate acestea, cea mai mare durere de cap nu sunt noile trasee care nu pot fi memorate după câteva luni de la schimbarea acestora, nici îmbulzeala sau mizeria din transport, cea mai arzătoare problemă sunt oamenii care ne înconjoară în acest spațiu.
Probabil, toți s-au confruntat cu acești indivizi care vorbesc pe un ton ridicat la telefon, nu cedează locul bătrânilor sau doamnelor gravide sau fac murdărie în jurul său. Cu acestă problemă pare să se confrunte nu doar persoanele din comunitatea noastră. Iată de ce, în Franța a fost elaborată o campanie socială care tinde să modifice comportamentul oamenilor în locurile publice.
Această campanie este realizată într-un stil sarcastic, iar actorii principali sunt reprezentați de animale: porc, bou, găină, broască țestoasă.
În Moldova, de asemenea a fost realizată o publicitate sarcastică, destinată șoferilor. Ea tinde să motiveze automobiliștii să-și modifice comportamentul arogant de la volan. Această campanie a avut sloganul: „Nu fi porc la drum!”.
Sloganul campaniei franceze este: „Să rămânem cetățeni pe tot parcursul drumului”.
Victoria Nonii