Două adolescente au fost implicate într-un accident rutier la Soroca

vaz_soroca
Foto:PC: igp.gov.md

În seara zilei de marți, 3 februarie curent, la intrare în orașul Soroca, un automobil de model Vaz a accidentat două adolescente, în vârstă de 16 și, respectiv, 17 ani, care se deplasau neregulamentar pe carosabil.

Șoferul, în vârstă de 21 de ani, originar din localitatea Racovăț, a aceluiași raion, nu a reușit să evite impactul, deoarece a fost orbit de un vehicul care îi venea în întâmpinare. Minorele se deplasau chiar pe banda de circulație a transportului, iar conducătorul auto nu a avut spațiu de virare, deoarece risca să ajungă cu mașina în râul Nistru.

În consecință, minorele s-au ales cu mai multe traumatisme, fapt pentru care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Analiza statistică efectuată de Inspectoratul Național de Patrulare cu privire la cazurile de încălcare a regulilor de circulație de către copii constată faptul, că acestea au loc din cauza:

# traversării străzii fără a se asigura în prealabil;
# traversării străzii în locuri interzise;
# ieşirii pe neaşteptate de după vehicule;
# deplasării neregulamentare pe carosabil.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției recomandă părinților să-i instruiască pe cei mici:

# să circule numai pe trotuare;
# să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
# să nu se angajeze în traversarea drumului sau străzii, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
# acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora;
# să nu circule cu rolele sau bicicletele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;
# după căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte sau accesorii cu benzi reflectorizante, care îi fac mai vizibili în lumina farurilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente