Ieri, 30 ianuarie, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău au fost desemnaţi laureaţii concursului de artă plastică contemporană „Noi, tineretul creator”, organizat de către Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului.
Cea de-a 14-a ediţie a expoziției-concurs a reunit circa 200 de participanţi, fiind oferite 11 premii. Juriul format din personalităţi notorii din domeniul culturii din Republica Moldova a fost prezidat de cunoscutul pictor Andrei Mudrea.
Au fost desemnaţi următorii laureaţi ai concursului:
Premiul I – Grupul creator de studenţi al Universităţii de Stat „Ion Creangă”, format din Aurel Eftodi, Alexandru Roşca-Ceban, Tatiana Calancea, Georgeta Rabei, Aliona Clanco, Nicolae Morozov, Veronica Zamurnea, Aurel Caitas;
Premiul II – Valentina Iachim;
Premiul III – Maria Nichitici;
Premiul Juriului – Nicoleta Baciu, Pavel Obreja;
Diplome de Excelenţă – Dumitru Miracovschi, Iarina Saviţcaia, Violeta Lungu.
Marele Premiul al concursului, oferit de Ministerul Tineretului şi Sportului, i-a revenit artistului plastic Iulian Cristea, pentru lucrarea în sculptură „Interstelar”.
Expoziţia a fost organizată cu scopul integrării tinerilor artişti plastici într-un climat spiritual naţional, precum şi promovării creaţiilor de valoare care ar apropia Republica Moldova de procesul artistic internaţional.
La concurs au participat tineri plasticieni cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, cu cele mai importante lucrări de artă plastică: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă etc.