Blogger: Azi în PMAN e protestul tinerilor, al lui Petkov, Renato Usatîi sau al Țopilor?

dimensiunile-pietei
Foto:PC: natiadinurma.wordpress.com

Corneliu Gandrabur a scris pe blogul său un posibil scenariu și o explicație a protestului care se așteaptă azi în Piața Marii Adunări Naționale.

„Alexandru Petkov, activistul lui Renato Usatîi, a sărit ars de bucurie că o mână de tineri s-a apucat să organizeze un protest pașnic în centrul Capitalei. Acesta a băgat imediat pe Facebook mesaje că va participa la măsura anti-guvernamentală, însă, evident, nu va striga „Jos Comunișii””, sau ”Vrem în Uniunea Europeană!”. Acesta are de gând să strige din nou că este revoluție în Moldova și va încerca să bage printre „pașnici” mai multe persoane dubioase”, spune Corneliu pe blogul său.

„Am atenționat încă de ieri despre posibilele provocări la protestul de azi. Puțini care m-au crezut și puțini sunt cei care-l urmăresc pe acest pro-rus, Petkov, pe rețelele de socializare. Probabil toți au uitat deja ce au găsit polițiștii acasă la activiștii lui Renato. Voi credeți că a fost găsit tot arsenalul? Prea bine că nu! Nimeni nu știe câte grenade mai dețin acești „politicieni” înflăcărați, așa cum nimeni nu știe unde acestea ar putea fi aruncate.

Colac peste pupăză, politicianul pribeag, Renato Usatîi, îndeamnă și el ca toți „nemulțumiții” să iasă astăzi în stradă. Probabil el este unicul „politician” care o să lipsească azi în Piață… Ați dus dorul? El spune că vine și va fi aproape de voi! El va fi unul din cei care vor conduce coloanele de protestatari?

De ieri până azi am citit zeci de comentarii unde sunt blamat că vreau să stric protestul și că chem oamenii să rămână acasă, precum că accept alianța PD – PLDM (PCRM). Nu, nu accept această alianță, însă nu vreau ca persoanele dubioase, cele despre care am scris ieri, precum și Petkov alături de ortacii săi, din numele lui Usatîi, să-mi strige la ureche despre valori politice. Ei nu sunt cei împuterniciți să cheme oamenii în stradă! Au organizat măsuri de protest până acum, însă toți „protestatarii” au fost din Găgăuzia. Parcau autocarele pe str. Lazo și pe Armenească. Ei știu că oameni sănătoși la minte nu vor putea aduna niciodată, iar din acest motiv au decis să iasă azi cu discursuri și provocări în fața celor adunați de altcineva, de niște tineri care au avut în gând doar să citească o proclamație și să plece din Piața Marii Adunări Naționale.

Până la urmă, aceasta este așa-zisa manifestare pro-europeană de astăzi? Se dă startul cu „pro UE” și se încheie ”sărbătoarea” cu mesaje „pro Rusia?”.

Risc să fiu blamat și astăzi. Până la „marele protest” au rămas mai puțin de două ore. Nu vreau să fie liniște în Piață. Vreau să mă greșesc, iar cele scrise de mine să fie doar un text discutat, ca un posibil scenariu.”

 

Mesajul lui Petkov PC: Corneliu Gandrabur
Mesajul lui Petkov PC: Corneliu Gandrabur
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente