Trivia Quiz vă așteaptă joi. Cele mai interesante întrebări de la primele două etape

trivia1
Foto:Al treilea joc de Trivia Quiz

Joi, 15 ianuarie, va avea loc cea de-a treia etapă a Jocului Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale Trivia Quiz, cu începere de la ora 19:00, la Pizza Celentano de la Ciocana. Taxa de participare e 150 lei de echipă.

Pentru a ști la ce fel de întrebări să vă așteptați, echipa #diez a selectat 10 cele mai interesante întrebări de la primele două etape de Trivia Quiz.

Mai multe detalii despre eveniment vedeți pe Facebook.

Întrebări de la Trivia Quiz

#1. Culorile dominante din acest film din anul 2001: verde, galben și roșu au fost inspirate de picturile artistului brazilian Juarez Machado. Despre ce film este vorba?

Răspuns: Amelie 

#2. Acesta este singurul cuvânt din limba română care se termină în 4 consoane. Despre ce cuvânt este vorba?

Răspuns: Kitsch

#3. Calitățile intrinseci ale unui vin dulce sunt potențate dacă vinul este agitat ușor mai mult timp. Această informație a fost utilizată pe larg de către EI la locul LOR de lucru. Cine sunt EI?

Răspuns: Marinarii (tangajul de pe nave asigura agitarea vinului)   

#4. Într-un anumit stat, apărut în secolul XX, este o glumă, conform căreia, în EL există şi o uşă care duce spre sediul central al Inspectoratului fiscal. Ce este EL?

Răspuns: Zidul plângerii 

#5. Una dintre metodele de minimizare a plăţilor fiscale se numeşte „X-ul olandez”. Conform schemei, se creează 3 firme, a doua aflându-se în Olanda – primeşte profit de la prima, achită impozitele, iar suma rămasă o transferă celei de-a treia. Ce este EL, dacă se presupune că ar fi fost inventat prin secolul 18?

Răspuns: Sandwich 

#6. În urma deciziei judiciare, această artă a fost echivalată în Norvegia, în ceea ce priveşte facilităţile fiscale, cu opera, teatrul şi baletul. Asta cu condiţia că artiştii nu vor interacţiona cu spectatorii după reprezentație. O revistă compara această artă cu un sport olimpic de vară, în care recordul este deţinut deja de 20 de ani de un ucrainean. Despre ce artă este vorba?

Răspuns: Striptease (Recordul de înălţime de 6,14 m la săritura cu prăjina este deţinut din anul 1994 de către ucraineanul Serghei Bubka) 

#7. Un banc spune că dacă Ea ar deveni comunistă, ar ajunge să importe nisip. Nu ne interesează ce este EA, numiți-l mai bine pe CEL care a luat Premiul Nobel pentru pace în 1975!

Răspuns: Andrei Saharov (Fizician rus care a ajutat la dezvoltarea bombei atomice pentru sovietici. Era vorba despre Sahara) 

#8. Cea mai mare țară din lume, toate celelalte țări sunt conduse de fetițe.
Exploratorul numărul unu de potasiu!
Alte țări au potasiu inferior.
Casă cu bazin cu o lungime de 30 de metri și lățime de 6 metri.
Sistemul de filtrare e o minune, elimină 80 la sută din deșeurile umane solide.

Aceasta este traducerea aproximativă a unei părți din imnul unui stat asiatic. Imnul dat apare pentru prima dată în 2006. De atunci au fost câteva cazuri de utilizare a imnului la nivel oficial. Despre ce țară este vorba?

Răspuns: Kazahstan (Piesă din filmul ”Borat”) 

#9. Acest serial care și-a lăsat fanii în așteptare timp de 2 ani, a avut de profitat de pe urma unei coincidențe istorice „nesperate”. Un război din secolul XXI se desfășoară în aceeași țară și are și beligeranți ai unui alt război din secolul XIX. Despre ce serial este vorba?

Răspuns: Sherlock (Războaiele anglo-afgane și războiul din Afganistan de la începutul acestui secol.). 

#10. În unele state vorbitoare de engleză și olandeză ele sunt notate cu litere din alfabetul latin, începând cu A. În câteva state europene inclusiv Germania, litera B este înlocuită cu H. În majoritatea statelor ele sunt notate așa cum știm noi. Numiți primele 3 elemente din lista lor!

Răspuns: Do-Re-Mi 

Mai multe întrebări le vedeți joi, la 19:00, la Pizza Celentano de la Ciocana.

Pentru a citi răspunsul întrebărilor de mai sus, selectați textul de lângă cuvântul Răspuns.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente