Un moldovean, organizatorul unui grup criminal, care îndemna tinere la practicarea prostituției în România este cercetat penal și învinuit de comiterea proxenetismului.
Potrivit secției combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale, în prima jumătate a anului trecut, inculpatul, împreună cu un complice din Republica Moldova și câțiva cetățeni ai României, au recrutat două tinere pentru practicarea prostituției în orașul Timișoara, România. Fetele erau asigurate de inculpați că vor fi remunerate cu un salariu bun, aceștia urmând să le găsească clienți, iar din suma câștigată, jumătate urma să le revină inculpaților. Ajunse la locul destinației, tinerele nu au reușit să practice prostituția, deoarece au fugit.
Actualmente, doi dintre inculpați, cetățeni ai Republicii Moldova, se află în stare de arest, iar procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul Judecătoriei sectorului Centru pentru examinare în fond. Pentru cele incriminate, inculpații riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
În privința celorlalți complici, cetățeni ai României, urmărirea penală este efectuată de autoritățile române.