Un tânăr, în vârstă de 27 ani, a amenințat cu o armă de foc un angajat al Gării Auto Nord, acțiunile atacatorului însă au fost blocate de poliție. Incidentul a avut loc astăzi, 11 ianuarie.
Apelul la Serviciul specializat 902 a parvenit în jurul orei 17:00. Imediat, la fața locului au fost orientate câteva echipaje cu polițiști, care au blocat acțiunile individului. Acesta a urcat într-un automobil de model „Mercedes” și a încuiat portierele. Ulterior, în urma intervențiilor polițienești, acesta a fost scos din automobil cu forța și încătușat, fiind escortat la IP Rîșcani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.
Bărbatul s-a dovedit a fi originar din raionul Strășeni, în vârstă de 27 ani. Polițiștii au ridicat de la acesta o armă de foc de model „CZ 858”, păstrată legal, care va fi supusă expertizei balistice. Totodată, individul va fi audiat de către ofițerul de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. La fel, nu este exclus faptul ca bărbatul să fie supus unei expertize psihiatrice.
Astfel, sunt acumulate toate probele în cadrul unei cauze penale inițiate pentru huliganism, iar tânărul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de Detenție Preventivă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.