Biblioteca Națională a Republicii Moldova va sărbători anul 2015 sub numele poetului Grigore Vieru și cel al cântăreței de operă, sopranei Maria Bieșu.
Solicitat de MOLDPRES, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (BNRM), Alexe Rău, a menționat că, pe parcursul anului, vor fi organizate diverse manifestații culturale, consacrate celor două mari personalități. Astfel, pe 14 februarie, când Grigore Vieru ar fi împlinit 80 de ani, la Biblioteca Națională va fi organizată o expoziție–eveniment, iar pe prima copertă a „Calendarului Național – 2015”, va fi publicat portretul regretatului poet.
De asemenea, Salonul Internațional de Carte (SIC) din anul curent va avea loc sub semnul lui Grigore Vieru și al Mariei Bieșu, iar în septembrie, la Chișinău se va desfășura Festivalul Internațional „Maria Bieșu”.
La rândul său, Raisa Vieru, soția regretatului poet, a afirmat că aniversarea poetului va fi marcată prin mai multe acțiuni culturale – în licee, școli și grădinițe. „În acest an, se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Un spectacol de poezie va avea loc și la Palatul Național, la care vor participa poeți din Republica Moldova și România. Grigore Vieru a fost un poet al tuturor și a fost iubit de mici și maturi, astfel, încât își merită respectul din partea cititorilor săi”, a subliniat Raisa Vieru.
Născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererâta, raionul Briceni, Grigore Vieru a fost unul dintre cei mai distinși poeți din Republica Moldova. S-a stins din viață în urma unui tragic accident rutier pe 18 ianuarie 2009.
Maria Bieșu s-a născut pe 3 august 1935 în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă. În 1967 a obținut titlul de „Cea mai bună Cio-Cio-San” din lume la Concursul Internațional „Miura Tomaki”, desfăşurat la Tokio, Japonia. Din acel moment, Maria Bieșu a început să fie invitată în juriu, în concerte și să țină prelegeri în diverse instituții muzicale din Europa, America și Asia. S-a stins din viață la 16 mai 2012.
Reamintim că anul 2014 a fost închinat lui Dumitru Matcovschi.