Liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, de când a descoperit rețelele de socializare a încetat să surprindă nu doar prin simplitate dar și prin excentricitatea fotografiilor pe care le publică.
Dacă Iurie Leancă e politicianul cu care cei mai mulți fac selfie-uri, atunci Mihai Ghimpu e politicianul care face cele mai multe selfie-uri: oriunde, cu orice ocazie și în orice situație.
Unele fotografii ale lui Mihai Ghimpu aduc aminte de peripețiile celor de la PDM în timpul campaniei electorale.
De asemenea, Mihai Ghimpu adoră călătoriile, pescuitul, instrumentele muzicale și monumentele istorice.
Cine urmărește profilul lui Mihai Ghimpu poate observa că acesta nu are nevoie de consilier sau manageri social media pentru administrarea profilului, ba chiar, unele informații apar mai întâi pe blogul politicianului, apoi pe Facebook și pagina web oficială a Partidului Liberal.
Echipa #diez îi dorește lui Mihai Ghimpu ca în noul an să fie la fel de activ și, deoarece am observat că este într-atât de pasionat de fotografie, atunci să încerce și Instagram-ul, chiar suntem curioși ce hashtaguri va folosi Mihai Ghimpu.
Mai jos vedeți o selecție de poze excentrice ale lui Mihai Ghimpu.
Care v-a plăcut cel mai mult?