(vox) Când sărbătoresc tinerii Crăciunul – pe stil nou sau pe stil vechi?

tineriideCraciun

Perioada dinainte și de după Anul Nou este extrem de încărcată cu sărbători, care însă dă motiv pentru discuții și polemici în cadrul societății noastre.

Ne aflăm în anul 2015 și sărbătorile continuă. Azi, 7 ianuarie, o parte dintre voi sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, conform calendarului Iulian. Familiile se adună la aceeași masă, pregătesc bucate și mese copioase, oamenii merg la biserică, alții, în schimb, petrec această zi ca oricare alta din an. Cum se face că unii sărbătoresc Crăciunul în data de 25 decembrie, iar alții pe 7 ianuarie, de ce, și ce semnificație are ziua dată pentru tineri, aflăm după ce citim răspunsurile lor.

 

Constanța Kleo
Constanța Kleo

 

„Sărbătoresc în data de 7 ianuarie, fiindcă părinții așa o fac, adică asta-i tradiția pe care o continuăm și care vine de la strămoșii noștri. Totodată, în data de 25 decembrie petrecem mai mult cu prietenii”, zice Constanța Kleo.

 

 

 

Theo Bîtca
Theo Bîtca

 

„Eu, fiind ateu, nu celebrez nicio sărbătoare religioasă. Când merg în vizită la cineva, mă bucur de o masă bogată și pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie, acasă însă nu ne pregătim, decât pentru Anul Nou”, spune Theo Bîtca.

 

 

 

Daniela Rogovschi
Daniela Rogovschi

„Sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie, așa cum am fost învățată în familie și cum sărbătoresc românii de pretutindeni. Mi se pare firesc asta. L-am sărbătorit cu o parte din familie, aici, la Paris. A fost feeric, pentru că, de fapt, Crăciunul pentru mine e cea mai minunată și magică zi din an”, povestește Daniela Rogovschi.

 

 

 

Anastasia Fotachi
Anastasia Fotachi

 

„Păi Crăciunul e pe 7 ianuarie și asta o cunosc dintotdeauna. Azi e nașterea Domnului Iisus Hristos și e sărbătoare creștină. Se finalizează și postul, așa e tradiția în familie, să sărbătorim pe 7, dar nu pe 25 decembrie!”, exclamă Anastasia Fotachi.

 

 

 

Ana Maria Harea
Ana Maria Harea

„Sărbătoresc în data de 25 decembrie că așa e la modă și asta mă face să îmi scot părul din cap. Sincer, tare aș dori să întâlnesc Crăciunul pe 7 ianuarie, dar, din păcate, nu sunt în țară și Crăciunul pentru părinții mei îi pe 25. Sărbătoarea aceasta o asociez cu dragostea, plus am posibilitatea să-i revăd pe cei, pe care nu i-am văzut de ceva timp. Crăciunul l-am sărbătorit împreună cu familia și rudele, am organizat o petrecere în sânul familiei”, povestește Ana Maria Harea.

 

 

 

Nata Scobioală
Nata Scobioală

„Părinții mei sărbătoresc pe 7 ianuarie, pentru că așa au sărbătorit și bunicii. E foarte greu să-i convingi pe cei de la sat, care au prins sărbătorile pe rit vechi, că sărbătoarea Crăciunului e pe 25 decembrie, și copii au fost învățați că pe 7 ianuarie se umblă cu colindatul. Când eram copil așteptam cu nerăbdare această zi pentru a cutreiera satul în lung și în lat, pentru a colinda. Sărbătoresc Crăciunul astăzi, fiindcă sunt acasă cu părinții. Trăim în alte timpuri acum, că nici Crăciunul nu mai are farmecul său”, precizează Nata Scobioală.

 

 

Nika Porubin Dandelion
Nika Porubin Dandelion

 

„Eu întotdeauna am sărbătorit Crăciunul în data de 7 ianuarie, însă acum, cu politica aceasta care există între noi și România, deja unii au început să celebreze această sărbătoare pe 25 decembrie”, punctează Nika Porubin Dandelion.

 

 

 

 

John Johnson
John Johnson

Sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie pentru că sunt creștin-ortodox! Crăciunul este o sărbătoare mai mult de familie, dimineața cu familia și mai spre seară cu prietenii. Până către sfârșitul secolului al IV-lea, nașterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie, și cum celor de curând creștinați din Dacia și din sudul Dunării această anunțare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe când exact s-a născut Iisus. SUA și Europa sărbătoresc pe 25 decembrie, după calendarul Gregorian. Rusia și spațiul CSI pe 7 ianuarie, după Calendarul Iulian”, spune John Johnson.

Taguri: #vox
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente