(foto) La MoldMart găsim cele mai aromate „accesorii” alimentare: condimente, plante aromatice și verdețuri

collage mldmart
Foto:La MoldMart găsim cele mai aromate „accesorii” alimentare

Oamenii pasionați de arta gastronomică pun un accent deosebit pe condimente și ne invită și pe noi să încercăm arome diverse. Iar pentru aceasta nu trebuie să mergem în India, pentru că le avem acum într-o diversitate mare la MoldMart. Primul târg al fermierilor și producătorilor autohtoni își propune să-i ofere consumatorului nu doar o gamă largă de produse, dar și una originală.

Iute, acru, sărat, dulce, mai aromat, mai exotic, mai tropical – în fiecare zi vrem să mâncăm cât mai divers și putem fi de acord că alimentația nu este doar o necesitate, aceasta fiind dintotdeauna o adevărată artă, în funcție de alegerile pe care le facem.

Esențele tari se țin în sticluțe mici, lucru valabil și în cazul condimentelor, mirodeniilor, verdețurilor sau plantelor aromatice. Câteva miligrame din acestea sunt suficiente pentru a schimba complet gustul și aroma unui platou. De aceea este foarte important să cunoaștem cum am putea să combinăm cât mai bine condimentele cu diferitele tipuri de mâncare.

La buticul doamnei Angela (I&A Natural) de la MoldMart găsești o mare diversitate de condimente, plante aromatice, verdețuri. Aici poți veni, le poți mirosi, alege ceea ce îți place mai mult și mai primești și sfaturi despre cum ai putea să le utilizezi cât mai eficient.

Iată câteva dintre cele mai populare „accesorii alimentare”:

Mărar
Cu ce-l servim: pește.
Idei culinare: sos verde cu mărar.

Busuioc
Cu ce-l servim: roșii, salate, paste.
Idei culinare: supă rece cu roșii și busuioc, salată verde cu busuioc.

Hasmatuchi
Cu ce-l servim: ouă, salate, ciorbe, carne.
Idei culinare: omletă cu hasmatuchi, ciorbă de legume cu hasmatuchi.

Coriandru
Cu ce-l servim: legume, carne.
Idei culinare: chifteluțe, dovlecei, salată de vinete cu coriandru.

Tarhon: îl servim cu pui, carne de vițel, ouă, salate, roșii.

Mentă: o servim cu ceai, salate, fructe.

Oregano: îl servim cu ouă, roșii, carne.

Salvie: o servim cu carne de vițel.

Alte mirodenii și condimente pe care le găsești la MoldMart: arpagic, pătrunjel, anason stelat, rozmarin, cimbrișor, scorțișoară, cuișoare, chimen, curry, ghimbir, nucșoară, paprica, piper roșu, șofran, muștar, hrean, sos de soia, sos vietnamez de pește, piper roșu, usturoi, ceapă, hașmă (praf).

Cum să facem acasă propriile combinații de condimente?

Pentru gust picant: o jumătate de ceșcuță de boia de ardei dulce, 2 lingurițe de boia de ardei iute, 2 lingurițe de oregano, 1 linguriță de praf de usturoi, 1 linguriță de piper negru.

Pentru gust italian: 4 lingurițe de pătrunjel uscat, 4 lingurițe de ceapă uscată, o linguriță de oregano, 2 lingurițe de busuioc uscat, 1 linguriță de cimbru, 2 lingurițe de smântână de țelină, 1 linguriță de praf de usturoi, un sfert de linguriță de piper negru.

Pentru gust american: o linguriță de chili, 2 lingurițe de oregano, o linguriță de praf de usturoi, 2 lingurițe de piper negru, 6 lingurițe de ceapă uscată, 3 lingurițe de boia dulce, o linguriță de condiment pentru supă.

Amestec surpriză: o linguriță de boia dulce, un praf de scorțișoară, o linguriță de curry, un pic de piper și câteva boabe de chimen.

Condimentele nu se vând împachetate așa cum ne-am obișnuit să le găsim în alte magazine. Aici le vedem în starea lor naturală și luăm atât, cât ne dorim.

Din ceea ce găsești la buticul doamnei Angela, îți poți face amestecuri diferite după gusturile tale:

Pentru carnea de pui: 4 linguri de sare, 2 lingurițe de boia, 1 linguriță piper, 1 lingură pătrunjel, 1 – 2 lingurițe tarhon, 2 lingurițe busuioc.
Pentru carnea de porc: 5 linguri de sare, 1 – 2 lingurițe chimen, 2 lingurițe piper, 1 linguriță rozmarin, 1 lingură pătrunjel, 2 linguri fulgi de ardei.

Vizitați buticul aromat de la MoldMart pentru a aduce culoare și diversitate bucatelor preferate. Pentru mai multe detalii despre târgul fermierilor și producătorilor autohtoni, accesați pagina de Facebook.

 

IMG_3618

IMG_3622

IMG_3623

IMG_3626

IMG_3629

IMG_3631

IMG_3633

IMG_3634

 

IMG_3635

IMG_3640

IMG_3642

IMG_3644

IMG_3647

IMG_3648

Taguri: #culinarie
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente