Ura reprezintă emoția cu care fiecare dintre noi s-a ciocnit măcar o dată în viață. Ura este un păcat obișnuit al naturii umane, alături de lăcomie, egoism, gelozie și celelalte vicii. Cu toate acestea, la fel ca și celelalte păcate, depinde numai de noi dacă ne lăsăm pradă acestor emoții, care, încetul cu încetul, ne distrug în totalitate sufletul.
În ultimul ei articol, ajunsă într-un moment de reculegere, bloggerița basarabeancă, Doina Ciobanu, s-a confesat cititorilor săi despre momentele dificile cu care s-a confruntat din cauza acestei uri inexplicabile pe întreg parcursul carierei sale. Și fiindcă la sigur fiecare dintre noi a suferit la un moment dat din pricina anumitor cuvinte înțepate la adresa sa, #diez vă propune 5 sfaturi preluate din experiența de viață a Doinei Ciobanu la tema „Cum să te comporți cu cei ce te urăsc”.
#1. Ignoră, nu citi și șterge.
Chiar dacă sună a lașitate, dar dacă continui să citești aceste mesaje la adresa ta nu faci absolut nici un bine sufletului tău. În primul rând ești deținătorul tuturor drepturilor de a ignora, de a nu citi și de a șterge, fiindcă orice rețea de socializare, fie că e vorba de blogul tău sau contul tău de Facebook sau Instagram, sunt, într-un fel, ca și casa ta. Doar nu permiți să lași pe nimeni în casa ta să-ți murdărească pereții, să-ți distrugă mobila sau să-ți spargă ferestrele, corect? Atunci, de ce i-ai lăsa să te supere în propria ta casă virtuală? I-ai binevenit pe toți pe pagina ta, ți-ai împărtășit cu ei gândurile, bucuriile, pasiunile și întreaga viață, însă mai departe este decizia lor: pot ori să continue să se bucure pentru tine alături de ceilalți sau, dacă nu le place, să plece. În niciun fel de circumstanțe însă nu au dreptul să fie nerespectuoși.
Motivul pentru care nu ar trebui nici să citești comentariile răutăcioase este fiindcă acestea se aseamănă cutiei Pandorei. Odată ce le citești, vei dori, din curiozitate, să le recitești și oricât de ridicole și false ar fi aceste asumpții, acestea vor începe, încetișor, să-ți intre în cap, până când chiar le vei crede, începând a-ți pierde din încredere. De aceea, odată ce comentariile devin agresive și nerespectuoase, bagă-le în SPAM și uită de ele pentru totdeauna!
#2. Ține-i pe cei iubiți alături și primește sprijinul lor.
Oricât de independent și puternic ai fi, mereu vei avea nevoie de un membru de familie, un prieten, un iubit, care te va reasigura de frumusețe, inteligența și bunătatea ta. Unicul moment când ne pierdem încrederea în noi înșine este atunci când nu avem pe nimeni, care să ne împingă înainte. Fii sigur, oricât de banal ar suna, un cuvânt cald de la persoana potrivită, poate să-ți schimbe totalmente dispoziția.
#3. Plângi, strigă și dă uitării.
Este foarte important să nu lași emoțiile negative să se adune în sufletul tău. De aceea, în caz că ai citit ceva ce te frustrează și te macină pe dinăuntru, trebuie să dai totul pe dinafară, altfel riști să te rănești mai tare. Strigă în perna ta, aruncă niște cărți, lovește jucăriile de pluș, plângi și înjură, dar totul pentru doar 5 secunde! Cronometrează-ți limita de timp în care îți poți plânge de milă și durere, dar asigură-te că numeri fiecare secundă, fiindcă odată ajuns la 5, trebuie să lași orice fel de sentiment să dispară. De ce? Fiindcă cel care te urăște a petrecut aproximativ aceeași perioadă de timp tapând mesajul și alte 55 de secunde gândindu-se la tine, după care a revenit la viața sa. Dacă pentru aceștia nu ai contat mai mult de un minut, de ce le-ai oferi privilegiul de a-ți lua mai mult timp din viața ta?
#4. Înconjoară-te numai cu oameni pozitivi.
Oamenii care nu te fac fericit și sunt mai mereu frustranți și pesimiști nu merită să facă parte din viața ta. Nu-ți irosi viața pe relații fără sens. Fii sigur că, atunci când vei mai primi comentarii negative, acești oameni nu ar putea în niciun fel să te facă să te simți mai bine, ci din contră, ar înrăutăți toată situația.
#5. Dacă devine prea agresiv, raportează!
Orice rețea de socializare are metoda sa de protecție a utilizatorilor, așadar ești liber să blochezi pe oricine vrea să te supere intenționat sau poți raporta la administrația website-ului, iar dacă nici acest lucru nu funcționează, nu uita că te poți adresa poliției, denunțând persoana pentru asalt verbal. Aceștia te pot ajuta să identifici persoana, iar dacă este cazul, să iei măsuri concrete față de aceasta.
Niciodată nu lăsa pe cineva să te facă să te neîncrezi în tine însuți. Urmează-ți visele și fii drăguț cu oamenii!