La 14 decembrie, Moldcell a prezentat unul dintre cele mai așteptate concerte ale acestei ierni și anume Moldcell Plugged In cu trupa Би-2. Legendara trupă rock a lansat la Chișinău noul său album – #16плюс.
Băieții din Би-2 au fost primiți cu multă căldură de către publicul basarabean. Credeți sau nu, dar pe alocuri, solistul trupei putea nici să nu cânte, întrucât toți în cor interpretau cu mare plăcere versurile hiturilor: Полковнику никто не пишет, Мой рок-н-ролл și versiunea acustică a piesei Серебро.
Șura Би-2, unul din fondatorii și membrii trupei, a spus că a revenit cu o enormă mulțumire la Chișinău, iar spectatorii s-au arătat încântați de prezența acestora. Câteva domnișoare ne-au spus că seara lor de duminică a fost plăcut transpusă de acest concert. Ana Ganenco a afirmat că acesta a fost un concert minunat. „Evoluția lor este extraordinară. M-a bucurat enorm că Серебро, piesa mea preferată, a fost inclusă în program”.
Doina Calcea a explicat că Би-2 este trupa sa preferată din copilărie. „Mă bucur enorm că mi-a fost dăruit un bilet ca să ajung aici. Este un concert super, organizarea fiind la nivel înalt, cu spațiu destul și un joc al luminilor excepțional”.
Este a doua oară când trupa Би-2 vine pentru fanii de la Chișinău la invitația Moldcell.
Irina Strajescu, director Comunicare și Brand Management Moldcell, a spus: „În mai 2013, băieții au prezentat programul acustic Kvartirnik într-o atmosfera intimă și relaxată. Acum, artiștii s-au întors la Moldcell Plugged In pentru un public mai numeros, ca să lanseze noul album #16плюс. Би-2 este muzica celor tineri, energici, romantici, celor ce nu-și imaginează viața fără libertate. Ne bucurăm foarte mult că a venit atâta lume și, ca de obicei, am pregătit pentru toți ai noștri un show extraordinar, sută la sută live. Majoritatea biletelor Moldcell Plugged In au fost vândute prin SMS. Clienților noștri le place această formulă, fiindcă e mult mai comodă, mai rapidă, iar prețurile sunt reduse. Este încă o formă Moldcell de a aduce cele mai avansate tehnologii la dispoziția oamenilor din Moldova”.
Urmăriți pagina Moldcell pe Facebook și site-ul Moldcell pentru a fi la curent cu toate noutățile, iar mai jos vedeți pozele de la Moldcell Plugged In cu Би-2.