Dorin Recean anunță plecarea sa din sectorul public în sectorul privat

Dorin-Recean
Foto: Dorin Recean PC: rbnpress.info

Ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean, a publicat astăzi un mesaj de sfârșit de mandat, în care anunță plecarea sa din sectorul public în sectorul privat.

„Dragi prieteni,

După demisia de miercuri a Guvernului, miniștrii sunt în exercițiu până la numirea noului Guvern. Este momentul oportun să anunț sfârșitul mandatului meu și plecarea din sectorul public în sectorul privat. Țin să mulțumesc pentru oportunitate, încredere și suport colegilor din echipa liberal-democrată – nucleul coaliției pro-europene – alături de care voi rămâne și voi munci în continuare.

La finalul mandatului de ministru doresc să vă mulțumesc pentru încrederea și suportul oferit reformei Ministerului Afacerilor Interne. În ultimii doi ani și patru luni am lucrat, împreună cu echipa nouă și cu managerii cu experiență ai subdiviziunilor MAI, la transformarea ministerului și a poliției în instituții după model european, în instituții care servesc cetățeanul, instituții transparente, deschise și prietenoase.

A fost o perioadă a transformărilor. Ca orice schimbări, reforma MAI a generat nemulțumiri și critici, dar la final de mandat mă bucur să văd încrederea cetățenilor în poliție la maximul istoric. Este confirmarea că schimbările spre bine, pentru care am lucrat împreună, au fost efective. Aprecierea pozitivă a reformei de către partenerii de dezvoltare ai țării noastre a asigurat pentru următorii ani suport bugetar direct din partea Uniunii Europene și SUA în valoare de zeci de milioane de euro. Aceste investiții generoase vor fi gestionate de MAI pentru a continua îmbunătățirea calității serviciilor prestate de toate subdiviziunile.

Dragi colegi,

Stimați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, stimați polițiști, salvatori, pompieri, polițiști de frontieră, carabinieri, angajați ai altor subdiviziuni specializate ale ministerului,

Vă mulțumesc pentru dedicația și susținerea voastră în acești ani de transformări pentru voi, pentru locurile voastre de muncă și pentru procedurile și metodele de lucru. Țin să vă mulțumesc în mod special pentru capacitatea de a învăța și de a vă adapta la cerințele înalte pe care le au cetățenii de la voi. Vă sunt recunoscător pentru motivația de a demonstra că puteți fi mai buni, pentru efortul intens pe care l-ați depus, pentru a câștiga atitudinea și respectul cetățenilor.

Stimați cetățeni,

Votul proeuropean din 30 noiembrie 2014 a însemnat și o alegere pentru o poliție europeană, o poliție care oferă sentimentul siguranței, o poliție prietenoasă, profesionistă și eficientă. A fost un vot care a confirmat încă o dată că cetățenii Republicii Moldova văd în Uniunea Europeană un model demn de urmat, un partener de la care avem ce învăța.

La venirea în MAI am avut obiective clare: (1) dezvoltarea instituțională și realizarea planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize și (2) creșterea încrederii cetățenilor în poliție. La final de mandat constatăm realizări în ambele direcții. Am reușit aceasta prin aprobarea și implementarea unei legi noi, a unei structuri noi pentru MAI și subdiviziuni. Am reușit o dotare fără precedent a ministerului cu cele mai moderne mijloace și echipamente. Am schimbat uniforme, însemne, proceduri și metode de lucru.

Pentru următorii ani, MAI are un plan de acțiuni concret și susținerea financiară necesară pentru a crește constant (cu cel puțin 5% anual) încrederea cetățenilor în instituție, dotarea tuturor locurilor de muncă la standarde europene, dotarea poliției de frontieră la standardele Schengen, reducerea timpului de intervenție a tuturor subdiviziunilor la maximum 15 minute în orice colț al țării, asigurarea integrității angajaților și întregului sistem MAI. Doresc colegilor mei determinare și disciplină, pentru a continua și asigura sustenabilitatea reformei MAI.

Dorin Recean”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente