(foto) Fetele nemăritate din Chișinău s-au trezit fără porți de Sfântul Andrei

collage18
Foto: Porți furate PC: colaj #diez

Sfântul Andrei a sosit, iar porțile au dispărut. Dacă e să urmezi tradiția populară în noaptea din ajunul sărbătorii, fetele fac vrăji ca să-și viseze ursitul, iar băieții fură porțile gospodarilor care au fiice de măritat.

Mai mulți gospodari care au fete nemăritate s-au trezit în dimineața acestei zile și au descoperit că le lipsesc porțile. Tradiția, specifică în special pentru Republica Moldova, a fost mereu un motiv pentru tineri de a se distra. În plus, ei țin în încordare nervii celor de la care „fură” porțile.

În vremurile când la sat, poate, sunt mai puține distracții, comparativ cu alți ani, băieții nu se sfiesc să iasă noaptea din casă ca să „împrumute” bunurile care nu le aparțin. În noaptea spre sf. Andrei, tinerii satului iau porțile și le ascund, în așa fel, încât dimineața, cei care stau în acea casă, pleacă în căutarea porții casei lor. În unele zone, nu se practică furatul porților, ci schimbarea acestora între ele. Astfel, la primele ore ale zilei, toți se trezesc că au alte porți. Cei care au un gard mai simplu, se pomenesc cu niște porți mari și frumoase, și invers.

Cu această ocazie, am decis să aflăm ce cred tinerii despre obiceiurile din această noapte.

 

„Eu personal nu prea urmăresc toate aceste sărbători, dar anume aceasta mi se pare destul de interesantă, mai ales pentru „fetele-mari”. Tradiția cu furatul porților cred că deranjează mai degrabă părinții acestor fete. Referitor la vrăji, e o bună ocazie pentru fete de a se aduna împreună și de a petrece timpul interesant și hazliu, important să se excludă întrecerea limitelor (cu vrăjile)”, a spus Elvira Fortuna.

 

 

Una din fetele care a rămas fără poartă noaptea precedentă, nu este încântată de această sărbătoare. „Obicei prostesc! Mulți fac bani pe asta, le vând, săracii gospodari. Și mai ales, în cazul meu, când tata nu-i acasă, nu are cine s-o pună la loc. Și în vrăji nu cred”, a relatat Valina Chiru.

 

 

„Încă bunica îmi povestea cum în această seară, pe timpul tinereții sale, fetele se adunau la șezătoare și făceau diferite vrăji, să vadă cui îi va cădea norocul să se mărite prima. Aveau în repertoriu o gamă largă de vrăji cu diferite obiecte magice precum: aluat, ouă, ceapă și alte chestii. În timp ce fetele stăteau la călduț și-și decideau soarta, flăcăii colindau porțile domnișoarelor și doar le deschideau, ceea ce acuma s-a transformat puțin în vandalizare, fiindcă gospodarii, a doua zi, trebuie să-și caute porțile în tot satul. De ce? Nu pot să spun”, a povestit Dinu Bubulici.

 

 

„Eu toate tradițiile noastre nu prea le suport, iar asta cu furatul porților cu totul e idioată, îndeamnă la furt”, a zis Cristian Osipov.

 

 

 

Mihaela se bucură că poarta ei nu se scoate atât de simplu. „Îmi place că se păstrează tradiția (într-o anumită măsură). Ideea era ca băieții să fure poarta fetei care este gata de măritat. În schimbul porții, trebuie să fie serviți de părinți cu ceva (de obicei cu vin, biscuiți de casă, plăcinte). Însă băieții din ziua de azi nu mai respectă tradiția în totalitate. Ei doar fură poarta și o ascund, apoi trebuie să o cauți jumătate de zi. Și fură porți nu doar de la fete tinere, dar și de la bătrâni. Asta este anormal”, zice Mihaela Popa.

 

Amintim că „Sfântul Andrei” se sărbătorește în data de 12 spre 13 decembrie, iar noaptea aceasta este considerată vrăjită, într-un fel echivalentul moldovenesc al nopții de Halloween. Tradiția spune că este sărbătoarea Apostolului românilor, deoarece a propovăduit creștinismul pe teritoriile locuite azi de români.

Cu toate acestea, tinerii care fură porțile, ar trebui să fie precauți, fiindcă, până la urmă, ei comit un act de ilegalitate, ceea ce se pedepsește prin lege.

Aici găsiți ce obișnuiesc să facă tinerii în această noapte pentru a-și găsi ursiții.

Mai jos vedeți câteva din „victimele” acestui obicei:

 

Poartă furată PC: Facebook/Alina Constantinov
Poartă furată PC: Facebook/Alina Constantinov
Poarta furată PC: facebook/ Valina Chiru
Poartă furată PC: Facebook/Valina Chiru
Poarta furată PC: facebook/ Drăguțan Diana
Poartă furată PC: Facebook/Drăguțan Diana
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente