(foto) Ce surprize ne așteaptă la „Satul de Crăciun” de la Vatra

collage
Foto:Complexul Etno Cultural „Vatra” a lansat proiectul „Satul de Crăciun”

Începând cu 1 decembrie și până pe 8 ianuarie, țara noastră va avea Satul ei de Crăciun. Complexul Vatra ne invită la un nou eveniment pentru a redescoperi, împreună, tradițiile și valorile naționale.

Colinde, târguri de Crăciun, trasee turistice, concursuri pentru cei mici și multe daruri, așa cum e binevenit de sărbători, ne promit organizatorii evenimentului „Satul de Crăciun”, care va avea loc în perioada 1 decembrie – 8 ianuarie, la Complexul Etno Cultural „Vatra”.

Artiști ai poporului, nume mari ale culturii autohtone și nu numai, s-au adunat la lansarea oficială a proiectului, care a transpus, în miniatură, efectele, sunetele, imaginile și atmosfera, pe care le vom simți, în curând, la Vatra.

Pe fundal de colinde românești, brazi împodobiți și decoruri colorate, invitații au ținut să încurajeze proiectul, să-l laude și să-și exprime speranța că evenimentul va reuși, într-adevăr, să-i reunească pe cei dragi, de sărbători.

„Avem două locuri turistice importante pe care orice străin trebuie să le viziteze: Cricova și Vatra. Aici e sufletul nostru, aici sunt obiceiurile, tradițiile. Eu aș vrea ca noi să începem să ne deprindem cu acest centru, să invităm oamenii și din Republică și din afara țării și să așteptăm o iarnă frumoasă”, a menționat Petru Lucinschi, ex-președintele Republicii Moldova.

„Vreau, ca împreună să schimbăm imaginea tristă a satului de azi, în una veselă, iar ceea ce se întâmplă la Vatra, este o mână de ajutor întinsă oamenilor de cultură. Asta ține de esența neamului nostru. Prin acest proiect sensibilizăm lumea și facem oamenii să spună: „Domnilor, dar e atât de frumos la noi acasă! Haideți să încercăm să schimbăm lucrurile, nu să plecăm, să fugim”, și-a exprimat convingerea actrița Ninela Caranfil.

Maestrul Eugen Doga i-a îndemnat pe cei prezenți să uite, cu ajutorul Satului de Crăciun, de toate supărările: „Să vorbim numai de bine, pentru că noi dorim acest bine. Să venim aici cu prietenii, să visăm și noi”. Opiniile electorale au fost inevitabile, cu acest prilej.

Atmosfera nu putea fi încălzită mai frumos, decât cu vocea artistului Mihai Muntean, care a ținut să spună că tradițiile care vor fi reprezentate la Vatra, ne vor unge la suflet.

Potrivit organizatorilor, scopul evenimentelor care urmează este de a-i reuni acasă, pe toți cei plecați peste hotare, pentru că asta e, până la urmă, menirea sărbătorilor de iarnă. În perioada 1 decembrie –  8 ianuarie, vor fi organizate târguri deschise permanent în zilele de weekend și în zilele de sărbători (Crăciun pe stil nou, Crăciun pe stil vechi, Anul Nou și alte zile). De asemenea, la Vatra vom putea admira scena Nașterii Mântuitorului, prin statuile de lemn de dimensiuni reale, aduse din Europa.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate programe artistice ale ansamblurilor de amatori sau profesioniști din mai multe raioane din țară, pentru că organizatorii își propun să promoveze, cu această ocazie, talentele nedescoperite încă. Ei vor veni cu colinde, urături, semănături și transpunerea obiceiurile vechi: Capra, Ursul și alte tradiții autohtone.

Deși nu va fi posibilă cazarea pe noapte, organizatorii iau în calcul asigurarea transportului pentru zilele cu program artistic. Sunteți așteptați cu toții la cel mai important eveniment cultural din această iarnă. Intrarea este gratuită.

 

IMG_0872
Lansarea oficială a satului de Crăciun

IMG_0835

IMG_0831

IMG_0830

IMG_0820

 

IMG_0766
Scena Nașterii Mântuitorului în miniatură

IMG_0689

IMG_0698

 

IMG_0859

 

Invitați la evenimentul de Lansare a „Satului de Crăciun”
Invitați la evenimentul de Lansare a „Satului de Crăciun”

IMG_0664

 

IMG_0666

IMG_0668

 

Lansarea oficială a „Satului de Crăciun”
Colindători la Lansarea oficială a „Satului de Crăciun”

IMG_0800

 

IMG_0792
Mihai Muntean i-a încântat pe invitați cu vocea sa
IMG_0774
Ninela Caranfil, actriță
IMG_0739
Maestrul Eugen Doga

IMG_0729

 

 

IMG_0719
Ex-președintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente