Programul Global Talent, lansat miercuri, 19 noiembrie, de către AIESEC, propune stagii profesionale pentru absolvenţii de universităţi, în cele 125 de ţări în care este prezentă organizația nonguvernamentală.
Pentru a se înscrie în program, tinerii urmează să plătească o taxă de participare, de 125 de euro, dar vor putea beneficia de remunerări de până la 2 mii de dolari.
Președintele AIESEC Chișinău, Daniel Vlas, a declarat, la o conferință de presă la IPN, că lipsa de experiență este un impediment la angajare. De aici a şi venit ideea unui program, scopul căruia este de a dezvolta potenţialul de leadership al tinerilor şi care oferă oportunitatea de a lucra într-un mediu multicultural. „Poţi lucra în companii sau organizaţii internaţionale şi poţi pleca într-un stagiu de practică plătit, pe domenii precum – educaţie, marketing, IT sau management”, a mai spus Daniel Vlas.
Vicepreşedintele organizaţiei, Mihaela Radu, a declarat că programul Global Talent are trei componente.
# Global Talent Marketing este perfect pentru stagiarii care au cunoştinţe în domeniul marketingului. Acest program oferă posibilitatea de a lucra într-o companie străină şi de a obţine cunoştinţe legate de studierea pieţei locale şi internaţionale, şi dezvoltarea cunoştinţelor de marketing în domeniul online.
# În cadrul programului Global Talent Teaching există posibilitatea de a participa la evenimente şi campanii de promovare a şcolii.
# Global Talent Business oferă oportunitatea angajării în companii internaţionale în domeniul exportului, importului de produse, cât şi în proiecte legate de sectoarele administrative.
Vicepreşedintele pe stagii externe AIESEC, Mihaela Petrov, a declarat că, la acest program, se pot înscrie absolvenţii ciclului I licenţă sau ciclului II master. O condiţie este cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat. Doritorii trebuie să completeze un formular care poate fi accesat pe www.chisinau.aiesec.md, iar ulterior, vor fi invitaţi la un interviu. Dacă trec de treapta interviului, tinerii sunt înregistraţi pe platforma programului, moment din care îşi pot căuta un internship potrivit.
Salariul pe care îl vor ridica participanţii la program variază în funcţie de companie şi de ţara în care se va derula internshipul. Potrivit AIESEC, remunerarea variază între 450 şi 2 mii de dolari pe lună. Durata stagiului este de la 3 luni la 1 an şi jumătate. Taxa pentru participare de 125 de euro acoperă cheltuielile de perfectare a actelor, costurile de întreţinere a platformei, pregătirea participantului înainte de plecare şi asigurarea internaţională. La program se pot înscrie tinerii de până la 30 de ani.