Nu ştii ce să faci azi? #diez îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Chișinău în această zi de joi, 20 noiembrie.
1. Săptămâna Globală a Antreprenoriatului: Training – Finanțe și fiscalitate
Fie că ești la început de drum sau ai deja o afacere înregistrată, subiectele ce țin de finanțe și impozite sunt actuale oricând. În cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului vom vorbi despre procedura de calculare a impozitelor, despre impozitele și taxele generale pe care trebuie să cunoască agenții economici pentru a-și deschide o afacere. Trainer: Viorica Rumleanschi. Mai multe detalii dar și bilet pentru eveniment găsești aici.
2. Olga’s Blanc & Ana’s Ciorici Wardrobe Sale, ora 16.00
Un nou eveniment perfect pentru fashionistele înrăite va avea loc pe 20 noiembrie, la Feminin Dom, unde bloggerița de modă Ana Ciorici și designerul autohton Olga Blanc își vor scoate hainele la „Wardrobe Sale”. Mai multe detalii puteți citi aici.
3. Serile Bloguvern: Votează partidul meu, ora 18.00
Alegerile parlamentare din Moldova se apropie. În timp ce unii ştiu cu cine să voteze, sunt mulţi din cei care se gândesc dacă merită să meargă la alegeri. Iată de ce, pentru a încuraja tinerii să participe în viața politică a țării, Bloguvern a decis să-i asculte pe reprezentanții organizaţiilor de tineret a partidelor politice care au intrat în Parlament acum patru ani – PCRM, PLDM, PDM şi PL. Aceștia vor povesti pe scurt, care este programul electoral al partidului pe care îl reprezintă. Mai multe detalii despre eveniment găsești pa pagina de Facebook.
4. Krypton Course #003: The Happiness Project (3), ora 18.00
Acest curs are la bază lucrările antreprenorului Seth Godin. „Mâine” este scuza pe care ne-o zicem când ne temem să începem ceva. Acest curs vă va învăța cum să depășiți fricile și să începeți azi ceea ce lăsați pe mâine! Cursul va avea loc în aula 102 blocul IV (ULIM). Trainer: Andrei Curăraru. Pauza de cafea oferită de Uniunea Internaţională a Tineretului (UITe). Pagina evenimentului o găsești aici.
5. Baletul ROMEO ȘI JULIETA, ora 18.00
O seară romantică care ne aduce pe tărâmurile îndrăgostiților. Spectacolul de balet „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev va fi joi, 15 octombrie, ora 18.00, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu. Mai multe detalii găsești pe pagina evenimentului.
6. Concert Simfonic cu Iulian Rusu și Alexandru Prigalo, ora 18.00
În program: G.Rossini – Uvertura din opera “Coțofana hoață”; P.I.Ceaikovski – Valsul din baletul “Frumoasa din pădurea adormită”; F.Liszt – Concertul pentru pian și orchestră nr.1; G.Enescu – Rapsodia Română nr.1. Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, Prim-dirijor și director artistic – Mihail Agafița, Maestru în Artă, Solist Alexandru Prigalo, Dirijor Iulian Rusu. Biletele pentru concert le puteți achiziționa aici.
7. Spectacolul „AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT” la Teatrul Eugene Ionesco, 18.30
Legendarul spectacol, care i-a consacrat pe ionescieni, revine pe scena Teatrului Eugene Ionesco într-o formulă inedită, cu o nouă generație de actori. Gogo și Didi sunt doi vagabonzi care își omoară timpul cu povești și clovnerii, într-o așteptare continuă și inutilă a lui Godot. Un spectacol vesel despre lucruri serioase: așteptare, speranță și deziluzii – despre viața noastră de zi cu zi. Spectacolul începe la ora 18:30. Biletele pentru spectacol le puteți achiziționa aici.
8. Chisinau Toastmasters Meeting, ora 18.45
Clubul Toastmaster vă invită la o nouă ședință care va avea loc în incinta Bibliotecii Hașdeu. Mai multe detalii despre ședință pe Facebook.
8. Zilele Filmului Polonez la Chișinău, ora 19.00
Zilele Filmului Polonez la Cinematograful Odeon încep joi, la ora 19.00. Festivalul se va deschide cu seria de proiecții cu filmul „Ida” în regia lui Paweł Pawlikowki, distins cu peste 40 de premii și candidatul polonez pentru Oscar. Un film artistic alb-negru despre o tânără călugăriţă de origine evreiască care, atunci când îşi întâlneşte mătuşa, un procuror comunist, descoperă împreună cu aceasta povestea tragică a familiei sale. Filmul va fi subtitrat în limbile română și rusă. Vezi aici programul întregului festival.
9. Jucăm MIMA la Tucano Coffee Brasil, ora 19.00
Tucano Coffee Brasil (Alexandru cel Bun 91A), dă startul jocurilor distractive pentru toți cei pasionați de pantomimă. În fiecare seară de joi ești invitat la o partidă de mimă cofeinizată – cu multă voie bună, distracție, poziții ciudate și situații nostime. Participarea e gratuită. Mai multe detalii găsești pa pagina evenimentului.
10. LITTLE FRIDAY. VICII, 21.30
O seară plină de Vicii muzicale, condusă de la pupitru de doi Vici: Vic Matscan si prosto Vic ( Bather InLethe)! Multă lume bună, multe shot-uri colorate, multă forfoteală și zghihuială! Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Distracție plăcută!