De ce se marchează o zi a studenţilor?

Studenti_ULBS
Foto:commons.wikimedia.org

Ziua de 17 noiembrie nu e o zi oarecare, e o zi în care studentul a revoluţionat întreaga societate. De ce? Urmează să descoperiţi semnificaţia acestei sărbători în rândurile de mai jos.

17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internaţională a Studenţilor în anul 1941, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfăşurate la Praga, specifică studiimoldova.info.

Încă din anul 1939 ocupanţii nazişti din Cehoslovacia, în Praga, au suprimat o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din Universitatea Charles, ce comemora crearea unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor de către nazişti, Jan Opletal’s a murit. Tot atunci, 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în lagăre de concentrare.

În toamna anului 1989, pe data de 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenteşti, urmând ca în ziua următoare să facă acelaşi lucru şi cehii. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au luat parte peste 15.000 de studenţi, s-a soldat atunci cu circa 600 de răniţi. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul „Revoluţiei de catifea” din Cehoslovacia.

Revolta studenţilor politehnişti din Atena împotriva juntei militare greceşti din 1973 a ajuns la un punct culminant tot pe 17 noiembrie. Odată cu primele ore ale zilei de 17 noiembrie, un tanc AMX 30 a dărâmat porţile blocate ale Politehnicii.

După cum se vede, istoria subliniază necesitatea exprimării opiniei studenţilor. Opiniile acestora trebuie auzite. Ele nu pot aduce decât un progres în societate. Acum, după 70 de ani, reînviem spiritul purtat de studenţii de atunci, acordând importanţa cuvenită zilei de 17 noiembrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente