(video) Tinere din Moldova racolate ca să se prostitueze în Grecia

646×404
Foto:PC: Adevărul.ro

O grupare criminală specializată în trafic de persoane a fost destructurată de forțele de ordine. Membrii grupării, un moldovean și un cetățean al României, cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani, racolau și transportau tinere în Grecia, unde le promiteau servicii bine plătite.

Recent, la ieșirea din satul Răuțel, raionul Fălești, în direcția vamei Sculeni, forțele de ordine au oprit un autobuz de pe ruta internațională Bălți-Iași. Aici, polițiștii au reținut un cetățean al României, care urma să transporte trei tinere peste hotarele Republicii Moldova. Fetele cu vârstele cuprinse între 18 și 19 ani, din familii social-vulnerabile, urmau să ajungă în Grecia ca să presteze servicii sexuale contra plată.

La moment, suspectul este reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat penal în baza art.165 al.2, Cod penal al RM „Trafic de ființe umane”. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 10 la 20 de ani de închisoare. De asemenea, forțele de ordine cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și pentru identificarea celui de-al doilea suspect.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente