Moldova noastră are cu ce se mândri la capitolul obiective turistice impresionante. Iar dacă îți propui să intri în profunzimea acestora, noi îți recomandăm să redescoperi locuri nemaipomenite în orășelul Glodeni, amplasat la nordul republicii.
Curiozitatea de a surprinde obiective turistice valoroase, v-o satisface din plin împrejurimile Glodeniului. Această parte a Moldovei dezvăluie un peisaj de o splendoare unică. Acolo te așteaptă o lume aparte, care oferă turiștilor o detașare euforică de la realitatea monotonă a urbanului arhicunoscut.
# Rezervația peisagistă „Suta de Movile”
Prima atestare documentară a acestui peisaj o găsim în anul 1716, în cunoscuta lucrare „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, care îl numeşte „Centum monticulli”. „Suta de Movile” reprezintă un relief accidentat cu peste 3500 de movile cu înălţimea de la 3 – 5 până la 60 de m. Cel mai înalt deal este situat la răscrucea a 3 drumuri, are o înălţime de 60 m şi se numeşte Movila Ţiganului.
Valea celor „O Sută de Movile” face parte din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea domnească” și se aşterne pe o distanţă de 8 km în lungime, având o lăţime de la 1,7 până la 2,3 km şi fiind situată paralel cu cursul râului Prut, care curge la o distanţă de aproximativ 1,5 km de ea.
# „Cheile Butești” – o poveste în piatră a vieţii pe pământ
Reciful cu acelaşi nume ca şi localitatea, are dimensiuni impresionante – mai mult de 2 km lungime şi 125 m lăţime şi este înconjurat din ambele părţi de râul Camenca.
Această formaţiune geologică, defileul Buteşti, ca şi întregul şir de toltre ale bazinului Prutului Mijlociu s-a format cu 15 – 20 milioane de ani în urmă în apele tropicale calde ale Mării Sarmatice şi Mării Tortoniene din schelete de corali, moluşte, scoici, alge, animale şi organisme marine.
În grotele interioare au fost descoperite fosile de urși, mamuți,cavernă, tigri, lei, rinoceri, rămășițe ale omului preistoric și din punct de vedere al genezei, e identic cu marele brâu coralier din Australia.
# „Stânca Mare” este cel mai sudic recif reprezentativ din Brâul coralier al Prutului de Mijloc. Este situat la sud de satul Cobani, având o lungime de peste o mie de metri, lăţimea de o sută de metri şi înălţimea relativă de 40 de metri.
# Rezervația „Pădurea Domnească”
Rezervația „Pădurea Domnească”, cu o suprafaţă de 6032 ha, dintre care 3054 ha sunt păduri. Rezervaţia a fost fondată în anul 1993 şi are menirea de a proteja una dintre cele mai valoroase şi bătrâne păduri de luncă din Europa.
În Rezervaţie se întâlnesc în total 159 de specii de păsări, dintre care numai 52 sunt migratoare, iar 107 sunt sedentare. În rezervaţia „Pădurea Domnească” sunt şi păsări obişnuite precum cinteza, privighetoarea şi cioara. Rezervaţia are un rol important şi pentru că aici e arealul unor asemenea specii rare precum barza neagră, viesparul, acvila, bâtlanul galben, lebăda, egreta mare, lopătarul etc.
# Zimbrăria
Se află pe teritoriul rezervaţiei „Pădurea Domnească” în apropierea satului Moara Domnească, unicul loc din R. Moldova, unde puteţi admira zimbrul. Zimbrăria reprezintă un ocol cu suprafaţa de 32 de ha. La moment sunt cinci zimbri, care reprezintă o superbă atracţie turistică. Zimbrul a fost adus în R. Moldova pe 19 august 2005 în baza unui acord interstatal cu Polonia.
# Țara Bâtlanilor
„Țara Bâtlanilor reprezintă o colonie unică de peste 1000 de exemplare de păsări de baltă care cuibăresc pe stejari. Ea este parte componentă a rezervației „Pădurea Domnească”. Suprafaţa pădurii de stejar, unde-şi fac cuiburile 3 tipuri de bâtlani nu este foarte mare – circa 1 hectar. Însă, nicăieri în Moldova nu veţi putea vedea pe un teritoriu atât de mic o populaţie atât de mare de păsări, care mai de care mai frumoase. Curios la aceste păsări este că dacă puii lor la prima încercare nu reușesc să zboare, atunci ei se dezic de ei. Același lucru se întâmplă și în cazul în care oamenii pun mâna pe acești pui.
La sfârșitul călătoriei te poți desfăta cu o minunățenie de priveliște.
Acest material este fost creat în expediția bloggerilor Redescoperă Moldova – Glodeni (www.glodeni.com), organizată cu suportul partenerilor: Proiectul USAID CEED II Moldova , ANTRIM, Agenția de turism Tatrabis, vinurile mimi, țuica naturală Nimorinka, Oldcom, Pomușoară Dulcișoară, RT Design Studio și Rezervația Naturală Pădurea Domnească.