Un student a căzut de la etajul al treilea al unui cămin din Chișinău

camine-hasdeu-cluj
Foto:PC: citynews.ro

Un tânăr de 17 ani, student la Colegiul de Ecologie, a căzut de la etajul 3 al căminului studenţesc în care era cazat, pe strada Burebista din sectorul Botanica al Capitalei. Incidentul a avut loc în jurul orei 24:00.

Medicii au fost sesizaţi la miezul nopţii. Potrivit responsabilului pentru relaţiile cu presa la Centrul Naţional de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, pacientul a suferit un politraumatism grav, traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală şi fractura oaselor gambei drepte, transmite IPN.

După ce i s-a acordat asistenţă medicală, tânărul a fost transportat la Institutul Mamei şi Copilului pentru tratament medical şi investigaţii. Circumstanţele în care tânărul a căzut de la înălţime se cercetează.

Potrivit unor surse tânărul ar fi încercat să treacă pe balcoane dintr-o cameră în alta, ca să nu fie observat de camerele de supraveghere instalate pe coridor. Potrivit medicilor, studentul era în stare de ebrietate avansată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente