Alexei Gurschii este un tânăr artist de la noi, sau un „cetățean al lumii” așa cum el ne-a asigurat. În interviul ce urmează, Alexei ne-a dezvăluit cum poate fi îmbinată pasiunea pentru pictură, sporturi extreme, chitară și studii în diplomație, culegând inspirație din „absolut tot”.
„Să fii pictor înseamnă să creezi, și să mai murdărești din când în când câte o pânză, care să le placă oamenilor”
Alexei ne-a spus că este pictor de când era mic, iar acest lucru a rămas neschimbat și până acum. „Cineva spune că asta e un blestem, altcineva că e un moft. Să fii pictor înseamnă, însă, să creezi, și să mai murdărești din când în când câte o pânză, care să le placă oamenilor.”
Absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Științe Politice, tânărul ne-a mărturisit că știa că nu va lucra nici măcar o zi în acest domeniu, dar a studiat pentru viață și pentru sine. Acum, desenează ilustrații pentru cărțile destinate copiilor, dar și crează desene animate în 2D.
Pe lângă acestea, Alexei pictează și pe pânză, iar pe 20 octombrie, 2014 își lansează a doua expoziție, „All In”, în care aduce o combinație de patru stiluri interesante și prin care vrea să expună lumii ceea ce el „are tupeul să numească artă”.
„În clasa a 9-a mi-am schimbat agenda de vreo trei ori, pentru că mi-o furau pentru desenele din ea”
Interesant este că talentul său a fost descoperit în timpul unei vizite la medic, când era mic. Fiindcă pe atunci, copiii care mergeau la spital, trebuiau să desene ceva pentru a li se testa abilitățile și modul de a gândi, „micuțul Alexei”, a luat pixul, și în loc de un omuleț simplu dintr-un cerc și două bețișoare, a desenat de fapt, o figură bine conturată, apropiată de realitate. Medicul atunci i-a spus: „Wow, tu ești pictor!”. „Cuvintele astea m-au prins încă de atunci”, ne-a spus artistul.
„Obișnuiam să umplu cu desene caietele, agendele, și țin minte că în clasa a 9-a mi-am schimbat agenda de vreo trei ori pentru că mi-o furau pentru desenele din ea.”
Dacă la prima sa expoziție, „Odă pentru ea”, picturile vizau tema Femeii și erau dedicate acesteia, la cea din 20 octombrie, pictorul își prezintă ceea ce îi compune lui zi de zi, viața – picturi ce sunt reunite într-un stil comun și original, născut din combinații mai puțin tradiționale pentru Republica Moldova: impresionism, umanism, pop-art și stilul avangardist, toate într-una.
„Un artist este un cetățean al lumii”
Alexei ne-a spus că deși se gândește să se lanseze și peste hotare, pentru că un artist este de fapt un cetățean al lumii, el vrea să trăiască în Moldova și să creeze în Moldova. „Vreau ca lumea să știe că sunt de aici, și că și în țara noastră se fac lucruri frumoase.”
„Mă inspiră absolut totul”
„Ai ieșit la balcon, ai privit orașul, te-ai întors și ai văzut o pânză curată, ai așezat-o în fața ta și ai început să creezi. În 90 % din cazuri, eu nu știu ce va ieși. Sunt unul din puținii oameni care iubește și știe să savureze momentul acum. Asta este și unul din laitmotivele expoziției care urmează să fie lansată.
Pânză, snowboard și chitară
Alexei este un artist complet, scrie și versuri și cântă la chitară. Aflând însă că practică și sporturi extreme, ne îndoim că ar putea vreodată să rămână neinspirat.
„Sporturile extreme sunt o altă latură a vieții mele care, merge într-o armonie perfectă cu pictura. Dacă a picta înseamnă a lucra cu pânza și este un gen de activitate sedentar, sportul îmi dă acea altă extremă: activitate, mobilitate, adrenalină, viață.”
Vă invităm să admirați și voi din frumusețea și originalitatea expoziției lui Alexei Gurschii, luni, 20 octombrie, de la 19:00, la Shopping Malldova. Detalii despre eveniment, aflați de pe pagina de Facebook.
Discuția cu Alexei a continuat și pe tema sporturilor extreme în Moldova, pe care o vom publica în cel mai scurt timp.