(video) Catalonia renunță la referendum

Foto: PC: adevarul.ro

Liderul regiunii Catalonia, Artur Mas, a declarat că o alternativă în privința consultării cetățenilor despre independență va fi expusă luna viitoare, după ce Curtea Constituțională a țării a votat împotriva unui referendum cu drepturi depline și a decis suspendarea plebiscitului programat pe 9 noiembrie.

Artur Mas a precizat că guvernul catalan urmează să consulte toate cadrele legale existente, pentru a permite jurisdicția în conjunctura în care participarea civică este solicitată. Tot el a recunoscut că au existat discursiuni și în tabăra separatistă din regiunea de nord-est, dar, de fapt, adevăratul adversar a fost Madrid, informează euronews.com.
„Nu am nicio îndoială cu privire la adversar, care este statul spaniol. El a făcut tot posibilul pentru a încerca să oprească catalanii de a lua parte la această consultare”, a evidențiat Artur.

Decizia de a renunța la referendum a fost salutată de către prim-ministrul spaniol, Mariano Rajoy, catalogând-o drept „o veste excelentă” și apelează la un dialog cu locuitorii Cataloniei. El a tras un semnal de alarmă asupra faptului că o eventuală independență aduce cu sine pericolul unei îndepărtări a catalanilor de Europa și de restul Spaniei.

 

PC: adevarul.ro
PC: adevarul.ro

Peste 1 milion de persoane şi-au exprimat recent sprijinul pentru independenţa catalană, formând un lanţ uman de 400 km în întreaga regiune. Sondajele arată că aproximativ jumătate din cei 7,5 milioane de locuitori sunt în favoarea independenţei Cataloniei.

Catalonia, care include oraşul Barcelona, este una dintre cele mai bogate şi puternic industrializate regiuni din Spania.

Patricia Podoleanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente