Peste 200 de cadre didactice și manageriale din țară participă în zilele de 10-11 octombrie curent, la ediția a doua a Forumului Național al Cadrelor Didactice.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și constituie o platformă de discuții a problemelor prioritare pentru comunitatea academică și pentru luarea deciziilor strategice în învățământ.

La acest for, Ministerul Educației își propune să facă totalurile conferințelor pedagogice din august și să supună dezbaterilor unele proiecte de documente care urmează a fi aprobate în conformitate cu prevederile Codului educației și a Strategiei ”Educația 2020”.

Prezentă la eveniment ministrul Educației, Maia Sandu, și-a exprimat încrederea că Forumul poate deveni fundamentul unei platforme reale de dezbateri profesionale.

”Astăzi trebuie să identificăm în sistem profesorii care sprijină reformele în educație, care pot fi mesageri și lideri de opinie, oameni care vor promova implementarea politicilor în sistem. În același timp, avem nevoie de exponenți ai sectorului care să ne transmită la timp și în mod obiectiv feedback pe acțiunile pe care le întreprindem”, a spus ministrul.

Evenimentul se desfășoară în șase ateliere, în cadrul cărora vor fi abordate următoarele subiecte: Cadrul de referință al Curriculumului Național; Standardele profesionale pentru cadrele manageriale; Standardele profesionale pentru cadrele didactice din învățământul general; Reconceptualizarea învățământului liceal; Resurse umane de calitate în sistemul educațional și Codul de etică.

La finele evenimentului va fi prezentată o sinteză a activității, în care vor fi reflectate principalele rezultate ale dezbaterilor și punctele de vedere exprimate de către cadrele didactice. De asemenea, participanții la Forum vor adopta un proiect de Rezoluție.

 

10409118_721788197907740_8868917321449510545_n

10678639_721788331241060_6779438456306201981_n

10628155_721788471241046_1812776158473706952_n