Sergiu Gurău, directorul întreprinderii sociale „Floare de Cireș” va prezenta în cadrul Civic Fest un master class despre cum poate fi construită o afacere socială.
Peste 3000 de prânzuri gratuite pentru oamenii social-vulnerabili din localitate
Sergiu Gurău administrează o cantină socială, în care îi învață pe tineri să gătească. Până acum, au reușit să livreze, cu ajutorul echipei, formată din patru fete și trei băieți, 3.460 de prânzuri gratuite pentru 29 de oameni social-vulnerabili din localitate.
Finanțări de la 15 organizații și misiuni diplomatice internaționale
Sergiu este master în Finanțe și Administrație Publică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și a reușit de-a lungul timpului, să atragă finanțări de la 15 organizații și misiuni diplomatice internaționale, precum Fundația Est-Europeană, Ambasada SUA în Republica Moldova, Ambasada Regatului Norvegiei în România, UNDP Moldova, Fundația SOROS Moldova și Oficiul Băncii Mondiale în Moldova.
„În timpul studenției am dedicat destul de mult timp voluntariatului. Acest lucru m-a și determinat ca imediat după studii să activez în sectorul asociativ, iar aici responsabilitatea socială este una dintre valorile de bază în activitate. Situația social-economică precară din țara noastră, problemele majore cu care se confruntă întreaga societate, sunt câteve dintre sursele care alimentează motivația personală să dedic mai mult timp activității proiectelor de responsabilitate socială”, ne-a spus președintele întreprinderii sociale ”Floare de cireș”.
Civic Fest este o platformă de care Republica Moldova are nevoie
Sergiu va prezenta în cadrul Civic Fest un master class despre cum să-ți construiești o afacere socială. Va vorbi despre angajarea oamenilor cu dizabilități, dar și cum să-i motivezi astfel încât să simtă satisfacția muncii pe care o desfășoară.
„Civic Fest este o platformă de care Republica Moldova are nevoie, fiindcă aici poți afla ultimele noutăți, informații despre cele mai bune și inovative proiecte în domeniul dezvoltării comunitare, antreprenoriat social și integrare socială, transformări socio-culturale. Civic Fest este un pas în față în crearea unei noi culturi și mentalități în ceea ce privește implicarea publică responsabilă”, a susținut antreprenorul social.