La ședința Guvernului de pe 17 septembrie a fost aprobat Programul național de prevenire şi control al infecției HIV/SIDA pentru anii 2014-2015.
„Programul naţional existent, implementat începând cu 2011, nu mai corespunde situaţiei actuale. Noul program pune accent doar pe populaţia-ţintă, nu pe întreaga populaţie”, a menţionat viceministrul Sănătăţii, Octavian Gramă, citat de Bloguvern.
Obiective programului nou sunt:
#1. Prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV şi infecţiilor cu transmitere sexuală, în special în populaţiile-ţintă (utilizatorii de droguri injectabile, lucrătoarele sexului comercial, bărbaţii care practică sex cu bărbaţi, deţinuţii)
#2. Reducerea impactului negativ al epidemiei HIV/SIDA, în special oferind tratament, îngrijiri şi suport persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi membrilor familiilor lor.
#3. Promovarea activităţilor comune în prevenirea infecţiei cu HIV cu alte programe
#4. Crearea unui sistem eficient de management al Programului
Conform studiilor recente, de la începutul anului 2014, 81,9% din cazurile de infectare cu HIV/SIDA au fost depistate la persoane cu vârste între 15 şi 39 ani. Din toate persoanele infectate anul trecut, 5% au căpătat virusul în urma utilizării drogurilor injectabile. În alte 91,4% de cazuri, persoanele s-au infectat pe cale sexuală.