(foto) Tinerii Moldovei au apărat strada pietonală de mașinile parcate neregulamentar

IMG_6530
Foto:Protest pentru apărarea străzii pietonilor.

Membrii acțiunii civice „Tinerii Moldovei” au blocat astăzi intersecția străzilor Columna și Alexandru Diordiță, pentru a atenționa șoferii care parchează și circulă neregulamentar pe strada pietonală.

Tinerii au petrecut timpul frumos, au fredonat cântece la chitară şi s-au distrat, demonstrând că au tot dreptul de a beneficia din plin de strada pietonală.

În timpul protestului mai mulţi şoferi au încercat să-şi parcheze maşina pe strada pietonală, însă aceştia au fost împiedicaţi atât de tineri, cât şi de reprezentanţii organelor de poliţie prezenţi la faţa locului. „Este de datoria fiecărui cetăţean să-şi apere drepturile aşa cum şi fiecare conducător auto trebuie să respecte regulile de circulaţie. Conform regulamentului pot traversa zona pietonală doar maşinile care aprovizionează localurile din apropiere sau autospecialele, nicidecum şoferii în tranzit. Noi înţelegem foarte bine că strada Columna a fost una din arterele principale de transport din regiunea centrală a oraşului, iar acum conducătorii auto au o problemă cu respectarea noilor reguli apărute în timp, însă trebuie să se conformeze”, a declarat Anatol Ursu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Maşinile care erau deja parcate, au rămas fără plăcuţe de înmatriculare, acestea fiind scoase de poliţişti. Proprietarul unui automobil s-a arătat nemulţumit de acest fapt.
„În fiecare zi ne confruntăm cu încălcări de acest gen. Pentru parcarea neregulamentară este prevăzută o amendă în mărime de 200 lei şi 2 puncte de penalizare. Se permite totuşi ca automobilele să circule pe strada pietonală, dar cu condiţia să aibă o viteză maximă de 5 km la oră şi să se asigure că nu sunt pietoni”, a susţinut inspectorul de patrulare.

 

Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.

Conform Regulamentului Circulaţiei Rutiere, articolul 95, în zona pietonală este interzisă trecerea vehiculelor în tranzit, staţionarea acestora în afara locurilor special amenajate sau amplasarea într-un mod care face dificilă(sau chiar imposibilă) deplasarea pietonilor ori trecerea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie şi staţionarea cu motorul în funcţiune.

Tinerii Moldovei susţin că în pofida acestei reguli, şoferii ignoră indicatoarele şi circulă prin zonă.
„Ne-am adunat astăzi aici pentru a face un apel către toţi şoferii care parchează neregulamentar şi nu ne respectă pe noi, pietonii care avem dreptul de a circula liber pe această stradă. Vreau să cred că acest protest va da un semnal de alarmă şi va disciplina într-o oarecare măsură conducătorii auto”, a mărturisit Mihaela Bucătaru, voluntar la Tinerii Moldovei.

„Noi pledăm pentru un oraş european, dar atâta timp cât şoferii vor avea o atitudine de dispreţ faţă de pietoni nu putem vorbi despre aceasta. Vrem să mulţumim agenţilor de circulaţie care au fost solidari şi au reacţionat la apelul nostru”, şi-a exprimat convingerea Vlad Bileţchi, un alt voluntar Tinerii Moldovei.

Acest eveniment vine la scurt timp după Marşul Tricolorului, care a avut scopul de a apăra valorile simbolice ale neamului. De asemenea, voluntarii de la Tinerii Moldovei au organizat o caravană cu genericul „Trai mai bun” în care au vizitat localităţile din Republica Moldova, informând cetăţenii de valorile şi standardele europene.

 

Un polițist scoate placa de înmatriculare a unei mașini parcate pe strada pietonală.
Un polițist scoate placa de înmatriculare a unei mașini parcate pe strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Tinerii Moldovei apără strada pietonală.
Protest pentru drepturile pietonilor.
Protest pentru drepturile pietonilor.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente