Fiecare anotimp vine cu deliciile lui. Vremea se schimbă și preocupările la fel. Iar pentru zilele în care ai prea mult timp liber și nu știi ce sa faci cu el, ți-am pregătit noi o lista de cărți numai bune de citit pe ploaie, vreme ciudată, stând într-un scaun confortabil, cu picioarele urcate pe birou.
Iată lista celor de la Metropotam, dar așteptăm și propunerile voastre în secțiunea dedicată comentariilor:
Particule élémentaire – Michel Houellebecq
Autorul Michel Houellebecq a fost la „modă” acum câțiva ani, când toată lumea îi citea cărțile cu ardoarea unui adolescent care descoperă lumea. Romanul Particule élémentaire reușește, într-un mod cu totul și cu totul special, să evidențieze criza existențială a omului contemporan, urmărind în paralel viața a doi frați vitregi cu personalități diferite. Te vei întâlni cu foarte multe descrieri senzoriale care fac din citit un deliciu pentru cei care știu să savureze o carte din scoarță în scoarță.
Regele arinilor – Michel Tournier
I-am citit aproape toate cărțile lui Tournier și din când în când revenim cu drag la Tunelul și Regele Arinilor, cărți ce vor rămâne pentru totdeauna în topul cărților noastre preferate.
Povestea romanului se petrecere între anii 1939 și 1945 și se învârte în jurul lui Abel Tiffauges care învață la colegiul Christophe de Beauvais. Acesta va trece printr-o serie de întâmplări mai puțin fericite ți într-un final va ajunge într-un lagăr nazist. Cu toate că ne este greu să vă povestim despre carte, fiind una destul de greoaie, merita citita și recitita și o recomandăm pentru weekendurile lungi și răcoroase.
Herzog – Saul Bellow
O carte plină de trăiri și sentimente care, odată ce ai luat-o în mână n-o mai poți lăsa.
Moses Herzog este un om care știe ce înseamnă să suferi, să fii glumeț, să seduci și să trăiești… dar acestea ar fi doar câteva dintre atributele sale.
Deși trece prin multe întâmplări cumplite, părăsit de nevastă și trădat de cel mai bun prieten, Herzog se consideră un supraviețuitor, atât al dezastrelor personale cât și al epocii în care trăiești. „Un festin al limbajului, ironiei și inteligenței. Numai la Tolstoi există o asemenea legătură între autor și personajul său subiectivă, complexă, eroică.” (Chicago Tribune)
Lupul de stepă – Hermann Hesse
Despre Lupul de stepă se spun multe lucruri însă niciodată nu s-a pus punctul pe i. O carte incredibil de greu de citit, care te trece prin mii de stări în doar două fraze. E nevoie de o anumite maturitate interioara și sufletească pentru a înțelege cu adevărat acest roman, scris parcă pentru sufletele singuratice cu atâta grijă și migală. O recomandăm cu drag.
Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton
Deși Eseuri de îndrăgostit este o carte aproape „comercială”, genul de cărți de care de obicei fugim, are totuși o gingășie aparte care te va atrage. O combinație fabuloasă de ficțiune și non-ficțiune, combinație ce surprinde inefabilul unei povești de dragoste. Un balans ascuțit între penibil și sublim, între frumusețea iubirii și urâțenia ei. Noi zicem că merită atenția voastră.
Sindromul de panica în Orașul Luminilor – Matei Visniec
Deși în mod normal, dacă ar fi sa recomandăm cărți scrise de Matei Visniesc, am aminti de romanul Cafeneaua Pas-Parol, de data aceasta, gândindu-ne că toată lumea a citit-o deja, recomandăm cu drag un alt roman scris de autor și intitulat: Sindromul de panică în Orașul Luminilor.
Acțiunea romanului se mută de data aceasta la cafeneaua Saint-Medard, comparată de mulți cu un Babel contemporan, unde se întâlnesc autori și personaje. Toate poveștile se învârt în jurul unui editor francez fără editură, care depășit de numărul impresionant de manuscrise primite, decretează moartea cuvintelor.
Mașinăria rock’n’roll – Norman Spinrad
Pentru iubitorii de SF, ne-am decis sa le recomandam una dintre cele mai bune cărți scrie de Norman Spinrad,Masinaria rock’n’roll. Cartea prezintă un viitor alternativ al Americii, o lume condusă de corporații, droguri, sex și violență.
Cartea trage un semnal de alarmă și este un imn adresat spiritului rebel pe cale de dispariție din cauza unei realități copleșitoare.
În slujba poporului – Yan Lianke
După atâtea recomandări de cărți serioase iată-ne puși în situația să recomandăm și o carte mai specială. În slujba poporului este o parodie absolut delicioasă și subversivă a cultului personalității în timpul Revoluției Culturale.
Carte a fost interzisă în China pe motivul ca „este insultătoare la adresa lui Mao Zedong și a armatei și la limita pornografiei”.