Pe 4 și 5 octombrie vino să descoperim împreună legenda „Vinul Moldovei”

KP5A9169
Foto:PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Pe 4 și 5 octombrie, centrul orașului va găzdui cea mai națională sărbătoare a moldovenilor, la care vor veni mulți oaspeți de peste hotare, Ziua Națională a Vinului, prezentată în acest an sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”.

Cea de-a 13-a ediţie a Zilei Naționale a Vinului va uni repezentanții sectorului vitivinicol al Moldovei, alături de oaspeții din țară și de peste hotare, pentru celebrarea produsului nostru național, Vinul Moldovei.

Evenimentul va fi organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri, cu susținerea proiectului USAID CEED II.

Ediția din acest an, este concepută de către grupul de organizatori drept un eveniment cognitivo-cultural, care va dezvolta ideea consumului moderat, dar axat pe calitate, a vinului moldovenesc. Evenimentul este organizat cu gândul la comoditatea vizitatorilor, care vor avea la dispoziție: hărți, ghiduri, corturi de informare, activități interactive, pentru a afla cât mai multe despre Vinul Moldovei, O Legendă Vie.

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Obiectivele Zilei Naţionale a Vinului 2014 sunt:

1. promovarea culturii milenare a poporului moldovenesc de creare şi consum a vinului de calitate;
2. perceperea Zilei Naţionale a Vinului drept un eveniment cognitiv-cultural de promovare a culturii vinului;
3. promovarea consumului conştient şi moderat de vin prin educare.

Conceptul organizatoric presupune atingerea acestor obiective prin zonarea evenimentului:

Zona meșteșugarilor – amenajată ca o curte tradițională țărănească, va găzdui meșterii populari. Aceștia își vor expune lucrările cu motive inspirate din struguri, vin, vie, tradiții, dar și vor oferi vizitatorilor masterclass-uri de meșteșuguri tematice: facerea poloboacelor, olărit, împletit din nuiele etc.

Zona de creație – timp de 2 zile pictori moldoveni apreciați în țară și peste hotare vor picta 4 sticle gigantice de vin, prezentând 4 viziuni artistice distincte asupra tradițiilor moldovenești de vinificație.

Zona gustului – personalități din cultură, politică, showbiz vor fi invitate să-și demonstreze aptitudinile culinare, iar vizitatorii – să guste din bucatele tradiționale și vinurile autohntone.

Zona educațională – vizitatorii vor asista la toate etapele procesului de preparare a vinului, vor învăța arta de a degusta și a consuma vinurile de calitate în cadrul Şcolii Vinului, vor admira expozițiile de struguri și butași, vor juriza marele concurs al fanfarelor din diverse regiuni ale țării și vor încinge o horă uriașă.

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Drumul Vinului

Pe 4 și 5 octombrie, chiar din PMAN vor fi disponibile la un preț simbolic excursii spre cele mai renumite beciuri din Moldova și vinoteci.

Și în acest an cei mai renumiți bloggeri din Moldova vor merge prin țară să redescopere locurile unde se nasc legendele Vinului Moldovei.

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Școala Vinului

Vor fi amenajate câteva zone speciale unde oamenii vor putea participa la master-class-uri, din care vor afla mai multe despre procesul de producere a vinului, despre cultura consumului rațional și calitativ, precum și despre tradițiile legate de această sărbătoare.

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Concertul de sărbătoare

Deschiderea evenimentului va fi un adevărat spectacol de legendă, care nu poate fi ratat. În ediția din acest an, organizatorii și-au propus să aducă în scenă legende vii ale muzicii populare, iar showul de seară va fi animat de legendele muzicii autohtone: Zdob şi Zdub, Alex Calancea Band, Nelly Ciobanu, Natalia Barbu şi mulţi alții.

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

În cadrul lansării campaniei sărbătorii „Ziua Națională a Vinului” din acest an, care a avut loc miercuri, 17 septembrie, în podgoriile de la Orheiul Vechi, loc emblematic pentru cultura și istoria poporului nostru, Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) a menționat:

„Acest an, deși a fost marcat de embargoul impus de Federația Rusă, a fost anul care a pus bazele unui nou început pentru sectorul vitivinicol. Suntem mândri de faptul că vinificatorii moldoveni s-au reunit în jurul unui obiectiv comun, cel de diversificare a piețelor, în jurul unei idei comune, de a produce vin de calitate, și în jurul unei imagini comune – brandul național vitivinicol – „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”. Acest simbol va însoți vinurile de calitate și va fi descoperit de tot mai mulți consumatori din întreaga lume. De aceea, ne-am propus ca Ziua Națională a Vinului să se regăsească în cadrul acestui program național, devenind promotor al vinurilor de calitate, susținut de cultură, tradiții și legenda care ne unește în jurul Vinului Moldovei.”

PC: Oficiul Național al Viei și Vinului
PC: Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol. Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol ”Wine of Moldova. A legend alive”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente