Jean-Paul Gaultier renunţă la colecţiile vestimentare prêt-à-porter

4587f082c2d6318dcbab6b946f005088
Foto:PC: w.ordineazilei.ro

Casa de modă Jean-Paul Gaultier renunţă la colecţiile vestimentare prêt-à-porter feminine şi masculine, a anunţat, luni, compania spaniolă Puig, proprietara mărcii vestimentare franţuzeşti, care a precizat că Gaultier se va concentra pe colecţiile haute couture şi parfumuri, transmite Reuters.

Puig, o companie înfiinţată în 1914 de Antonio Puig Castelló, în Barcelona, Spania, este încă o afacere de familie, produce parfumuri pentru case de modă ca Prada şi Commes des Garcons şi deţine mărcile vestimentare Carolina Herrera, Nina Ricci şi Paco Rabanne. Spaniolii au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni pentru controlul casei de modă Jean-Paul Gaultier în 2011, de la Hermes.

 

PC: w.ordineazilei.ro
PC: w.ordineazilei.ro

Jean-Paul Gaultier, unul dintre cei mai importanţi creatori care activează în industria de modă franceză, alături de germanul Karl Lagerfeld, care lucrează pentru Chanel, a deschis afacerea care îi poartă numele la începutul anilor 1980. ean-Paul Gaultier, născut pe 24 aprilie 1952, în oraşul francez Arcueil, nu a luat niciodată lecţii de design vestimentar, dar a început să trimită schiţe mai multor creatori faimoşi încă de la o vârstă fragedă. Pierre Cardin a fost impresionat de talentul lui şi l-a angajat ca asistent personal în anul 1970. Ulterior, Gaultier a lucrat cu Jacques Esterel, în 1971, şi cu Jean Patou, în anul următor.

Jean-Paul Gaultier şi-a lansat prima colecţie individuală în anul 1976, iar creaţiile extravagante purtau amprenta anilor ’80, fiind considerat de altfel, mult timp, „băiatul rău” din moda franceză. Jean-Paul Gaultier a creat, printre altele, costume pentru Madonna, Marilyn Manson, Kylie Minogue, dar şi pentru filmul „Al cincilea element”, regizat de Luc Besson. Gaultier este cunoscut şi pentru o celebră linie de parfumuri. În anul 1993 a fost lansat primul său parfum, intitulat Classique, iar parfumul Le Male a ajuns să fie nr. 1 în Europa.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente