„Odată ce ai gustat plăcerea zborului, întotdeauna vei păși pe pământ cu ochii îndreptați către cer, acolo unde ai fost și unde întotdeauna vei dori să te întorci”, spunea acum câteva sute de ani Leonardo da Vinci. Italianul a fost un visător al zborului care i-a inspirat pe promotori sa transforme acest vis în realitate. Acum, ce-a mai accesibilă metodă de a descoperi bucuria zborului liber este cu ajutorul parapantei.
La sfârșitul săptămânii precedente am decis să vedem dacă cele spuse de Leonardo da Vinci sunt adevărate și ne-am decis să dăm curs unei idei mai vechi de a încerca un zbor cu parapanta în tandem. Ce înseamna aceasta? Atunci când realizezi zborul nu o faci de unul singur, cum nici nu este recomandat unui novice, dar o faci alături de un pilot profesionist, care va fi pilotul în această călătorie aeronautică, iar tu vei fi cel care va trăi senzația zborului la cea mai maximă intensitate.
În realizarea visului nostru ne-a ajutat dl Vasile Fronea, cel care la începutul anilor 90 a adus parapantismul în Republica Moldova și care zboară de la vârsta de 17 ani. A făcut și o școală specializată în aviație în Ucraina.
Pentru a ne iniția în ale zborului, ne-am dat întâlnirea la unul din cele mai pitorești locuri din țară, Orheiul Vechi. Tot de ce am avut nevoie, a fost ca vântul să apară, apoi să fie liniștit, iar alocuri a fost nevoie să așteptăm ceva ore ca acesta să-și scadă din turbulență. Într-un final, când condițiile au fost prielnice, am avut ocazia să admirăm peisajele stâncoase de la Orheiul Vechi de la înălțimea zborului de pasăre.
Pentru zborul cu parapanta nu este nevoie de vreo anumită pregătire, trebuie doar să poți alerga câțiva pași la decolare și încă câțiva la aterizare. Partea bună și mai puțin stresantă este că atunci când faci pașii în alergare dinainte de zbor, nu ai senzația de cădere în gol, ci doar plutești, din acest motiv este greșită fraza „să sărim cu parapanta” pentru că săritură de facto nu există. Totodată, zborul cu parapanta nu are interdicții, fiind o activitate care poate fi practicată de oricine.
„Cred că a zbura cu parapanta pentru prima dată înseamnă a avea încredere, deoarece în acele 5 minute de zbor, tu depinzi de instructorul cu care ești. Asta de parcă te deconectează de tine, tu pur și simplu plutești fără ați face griji, iar sentimentul plutirii e ca sentimentul călătoriilor, e acel ceva care vrei să mai încerci o dată, încă o dată, apoi ceva mai diferit, mai interesant, mai special”, ne-a mărturisit trăirile sale Alexandru Lebedev care și-a realizat visul de a zbura.
„Chiar dacă la început aveam puține emoții, ele au dispărut în momentul în care ne-am desprins de pământ. E o experiență unică: te afli la înălțimea unei păsări în zbor, vezi frumusețea complexului natural Orheiul Vechi dintr-o altă perspectivă. Totul devine mult mai grandios odată ce ajungi sus în aer”, ne-a mărturisit și Pavel Novac care a zburat pentru întâia oară și care ne-a spus că și-ar dori să repete această experiență.
Dacă vrei sa te desprinzi de toate problemele cotidiene, să simți cum adrenalina îți umple venele, să-ți simți răsuflarea tăiată echipa #diez îți recomandă din propria experiență să încerci un zbor în tandem cu parapanta.