Ziua de sâmbătă, 13 septembrie, e plină de evenimente la care nici timp nu-ți ajunge să mergi.
Dar #diez te ajută cu niște sfaturi înțelepte unde merită să-ți petreci prima zi de week-end.
#1. Prelegere Filosofică „Valoarea Filosofiei În Viața Cotidiană”, la ora 12:30
Asociația Culturală Noua Acropolă Chișinău în parteneriat cu Biblioteca Municipală ”B.P. Hașdeu” vă invită la prelegerea filosofică: Valoarea Filosofiei În Viața Cotidiană. Conferențiar: Prof. Ivo Ivanovici, Director Național Noua Acropolă România. Intrarea este liberă.
Evenimentul are loc la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”, Sala Mare (lângă statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt), la ora 12:30. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#2. Coke LIVE – Сarla’s Dreams (Lansarea Albumului Oficial), la ora 18:00
Coca-Cola prezintă premiera absolută a primului album oficial Carla’s Dreams în cadrul evenimentului „Coke LIVE”.
Sâmbătă, 13 septembrie, orele 18:00, în incinta complexului Manej, vei fi prezent la un eveniment de muzică LIVE organizat de compania Coca-Cola. „Coke LIVE” îţi aduce cea mai mare surpriză a acestei toamne – prezentarea exclusivă a primului album oficial al lui Carlas Dreams întitulat „DA. NU. NA.”
Prețul biletului: 200 de lei sau 100 lei cu cinci capace promoționale Coca-Cola.
Evenimentul are loc la Complexul Manej, str. Andrei Doga 26, la orele 18:00-2:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#3. Cars and Coffee – #4, la ora 18:00
Vă invitam la cel de la patrulea eveniment Cars and Coffee Chisinau cu multa cafea, mașini, lume plină de energie și un film la finalul evenimentului. Evenimentul este găzduit de Auto Cinema. Rugăm administratorii cluburilor auto să anunțe numărul de automobile care vor fi prezentate, pentru a beneficia de locuri rezervate în cadrul event-ului.
Evenimentul are loc la AutoCinema, str. Mihai Sadoveanu 42/6, la ora 18:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#4. UITe Mafia Club: Ediția XLV (Mid-autumn Festival Edition), la ora 18:00
Fără taxă de participare. Mafia este un joc social prin intermediul căruia îți dezvolți capacitățile analitice și controlul propriilor emoții. Jucăm după reguli profesioniste, dar ne orientăm la persoanele care nu au mai jucat sau au o experiență limitată. Înregistrare opțională.
Evenimentul are loc la Orange Monin Wi-Fi Cafe, bd. Stefan cel Mare 130, la orele 18:00-22:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#5. Festivalul Indiei, la ora 18:00
Vor fi lecții dedicate cunoștințelor străvechi, kirtane și mantre indiene veritabile, dansuri, cafenea pentru vegetarieni, dulciuri tradiționale indiene și un colț cu cărți. Invitatul principal al festivalului va fi Indradyumna Swami, călugărul călător.
Evenimentul are loc la MoldExpo, pavilionul 3, la orele 18:00, iar a doua zi la 14:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#6. Festival Italiano, la ora 18:00
Petrecem o seară incendiară cu muzica italiană, atmosferă veselă, și cum fără adevăratele paste italienești, crutoane Italiano și vin roșu de calitate. Trezește italianul din tine! Vino la Festivalul Italian în noul restaurant FIRST din Shopping MallDova, etajul 3, intrarea prin Madagascar.
Evenimentul are loc la First Restaurant, str. Arborilor 21, la orele 18:00-22:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#7. „Bal Mascat”, operă de Giuseppe Verdi, la ora 18:00
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, ediția a XXII-a, 5-14 septembrie 2014. „BAL MASCAT”, operă în trei acte de G. Verdi. Roluri şi interpreţi: Riccardo – Mihail Muntean Artist al Poporului, Amelia – Gulinara Raileanu, Renato – Vladimir Dragoș, Artist al Poporului, Ulrika – Tatiana Busuioc, Maestru în Artă etc.
Evenimentul are loc la Teatrul National de Opera și Balet „Maria Bieșu”, la ora 18:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#8. O-Live Music, la ora 19:00
Ce să fie oare? E tremurul notelor. E adierea brizei mediteraneene! În această sâmbătă vă vom alinta cu acorduri deosebite de chitară la Oliva Râșcani interpretate de Veaceslav Dimitriu și Andrei Moroz, dar și cu virtuozitatea acordeonului la Oliva Botanica.
Evenimentul are loc la Oliva Restaurant, bd. Moscova 5, bd. Decebal 139, la orele 19:00-20:30. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#9. Anti Fashion Show Performance- Sabat Collection, la ora 20:00
Sabat Collection este un concept ce semnifică colecția de haine de culoare alb-negru, (ideea: ying-yang), stilul rochiilor fiind unul minimalist și mistic.
Sabat înseamnă adunarea vrăjitoarelor care conform superstițiilor se ținea în ziua de sâmbătă, când va avea loc si evenimentul. Întrarea liberă de la 19:30 până la 20.30.
Evenimentul are loc la Tipografia 5, str. V. Parcalab 45, la ora 20:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.
#10. TRIP SESSION, la ora 20:00
Muzica turbată. Proiecții turbate. Line UP: Noise Brain, DJ Codek. Ceai și compot pentru cei cu gurile uscate. Prețul: 20 de lei.
Evenimentul are loc la Art-Labyrinth, pe str.Sciusev/str. Marii Cebotari, la orele 20:00-23:00. Mai multe detalii aflați pe pagina Facebook a evenimentului.