(video) Secretele iubirii, dezvăluite de un cuplu căsătorit de 80 de ani

maurice-helen-kay
Foto:PC: agentiadepresamondena.com

Dragostea adevărată poate dura o veşnicie. O demonstrează Maurice şi Helen Kay, doi britanici care încă se mai privesc cu dragoste, deşi sunt căsătoriţi de 80 de ani. Cuplul ne dezvăluie secretele unei relaţii longevive.

Într-o lume în care despărţirile şi infidelitatea sunt la ordinea zilei, este uşor să nu mai crezi că iubirea poate rezista probei timpului şi căsătoria este o legătură pe viaţă. Jurnaliştii de la BBC au descoperit însă că dragostea poate fi veşnică. Maurice şi Helen Kay s-au cunoscut în anul 1929, pe vremea când erau adolescenţi şi s-au căsătorit cinci ani mai târziu, pe 27 august 1934, relatează Adevărul.

Iubirea poate rezista probei timpului şi căsătoria este o legătură pe viaţă.

„Credeam atunci că nu vom rezista împreună nici o săptămână“, mărturiseşte Maurice, iar Helen îl aprobă râzând în interviul acordat BBC. Acesta pare să fie unul dintre secretele relaţiei longevive pe care o au: „Amândoi râdem la aceleaşi glume“, completează Helen. Maurice are acum 102 ani, iar Helen – 101, dar niciunul nu-şi arată vârsta.

„Amândoi râdem la aceleaşi glume“

„Suntem toleranţi unul cu celălalt şi ne iubim. Trebuie să fiţi toleranţi unul cu celălalt, să nu fiţi prea aspri. Şi ce dacă trebuie să mai cedezi puţin uneori? Cedează şi gata!“, sfătuieşte femeia. Dar Maurice crede că acesta nu este singurul secret al unei căsnicii fără probleme. „Atâta vreme cât sunt de acord cu soţia, totul va fi bine“, se amuză bărbatul, dar de această dată, Helen îl dezaprobă.

 

PC: Adevarul.ro
PC: Adevarul.ro

„Suntem toleranţi unul cu celălalt şi ne iubim.“

Pentru Helen, micile cadouri nu au fost niciodată importante. „Mi-a adus odată nişte flori ofilite“, îşi aminteşte râzând. „Dar a fost foarte bun cu mine în multe alte feluri“, completează femeia, care crede că norocul de a întâlni persoana potrivită ţine împreună un cuplu pentru toată viaţa.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente