(foto) Construcția străzii Profesor Ion Dumeniuc va fi finalizată către sfârșitul anului

DSC_1469
Foto: Construcţia străzii Profesor Ion Dumeniuc PC: Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău

Lucrările de construcţie a străzii Prof. Ion Dumeniuc, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân şi str. Mihail Sadoveanu, se desfăşoară conform calendarului stabilit, ne informează Primăria municipiului Chişinău.

Până la acest moment a fost amenajată fundaţia, a fost tasat terenul cu lut, a fost aşternut stratul de pietriş în smoală, iar de o parte şi de alta a drumului au fost instalaţi stâlpii pentru iluminatul stradal. De asemenea, s-au încheiat deja lucrările de amenajare a bordurilor la trotuar, au fost amenajate parcări, pe ambele părţi ale carosabilului, precum şi s-au instalat reţelele de electricitate.

La ora actuală se amenajează trotuarele, pe ambele părţi ale drumului. Conform proiectului, trotuarele vor avea o lăţime de 3 metri fiecare şi vor fi amenajate, de asemenea, zone verzi, pe o lăţime de 6 metri.

De menţionat că lăţimea noului drum va fi de 15 m şi va avea 4 benzi de circulaţie. Costul proiectului este de 15,6 milioane lei, bani prevăzuţi în bugetul municipal pentru anul 2014. Lucrările de construcţie a drumului se vor încheia până la sfârşitul anului curent.

DSC_1458

DSC_1459

DSC_1461

DSC_1465

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente