Putin și Poroșenko au decis încetarea focurilor în regiunea Donbass

F8CAE3A4-422B-4A52-AC7E-B11D7708978A_mw1024_s_n
Foto:Poroșenco și Putin. PC: darivoa.com

Kievul a anunțat încetarea permanentă a focul în Donbass. Serviciul de presă al președintelui Ucrainei Petro Poroșenko a menționat că înțelegerea respectivă a fost atinsă în timpul convorbirilor la telefon de pe 3 septembrie a liderului țării cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin.

„Rezultatul discuțiilor a fost decizia de a opri definitiv focul în Donbass”, comunică Lenta.ru. „S-a ajuns la înțelegerea în legătură cu pașii care vor fi întreprinși pentru a stabili pacea”, se spune în comunicat. Anterior, despre aceste convorbiri telefonice a anunțat secretarul de presă al lui Putin Dmitrii Pescov, însă el n-a menționat această înțelegere.

Pe 27 august, la Minsk, a avut loc întâlnirea lui Putin cu Poroșenko. Liderii țărilor au stabilit realizarea unui plan pentru soluționarea pașnică a conflictului în estul Ucrainei și au discutat despre ajutoarele umanitare regiunilor Donețk și Luhansk. Președintele rus nu a anunțat că a fost tratat subiectul încetării focurilor în Donbass.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente