Vedete din diferite domenii de activitate precum bloggerii Ana Irina sau Ana Ciorici, interpreți ca Pasha Parfenii, Doina Sulac și jurnaliști, au fost deschiși să doneze hainele lor pentru o cauză nobilă.
Vizitatorii au auchiziționat piesele vestimentare ale starurilor preferate la prețuri accesibile, iar gestul lor a ajutat la îmbunătățirea calității vieții pacienților aflați în durere. La târg, participat și meșteri hand-made și producători de bijuterii/genți care, de asemenea, vor avea o contribuție importantă în susținerea cauzei HOSPICE. Atmosfera calmă și frumoasă a fost creată de Wonder City, Dorian Ventrilă și Marinela Parlicov.
De mai bine de 13 ani, HOSPICE Angelus este furnizorul principal de servicii paliative gratuite, din Republica Moldova, adresate copiilor și adulților care suferă de boli incurabile în stare avansată și/sau terminală. În anul 2013 un număr de peste 1800 de pacienți au beneficiat de serviciile fundației.
”Sunt o groază de persoane publice care-și țin hainele în garderobă fără vreo întrebuințare. Noi, atunci, ne-am gândit să colectăm aceste haine pentru un scop caritabil, iar banii vor contribui la susținerea cauzei Hospice. Au fost în jur de 12 persone publice care au donat cu drag, hainele lor. În ultima perioadă societatea este foarte receptivă la ceea ce facem, de aceea, le mulțumim pentru suținere și ajutorul de care dau dovadă, ” a declarat Elena Lungu, organizatoare a evenimentului.
”Am acceptat să particip la eveniment, în primul rând, pentru că este o cauză frumoasă, Am donat haine foarte dragi, peste 30 de articole, dar știu că am făcut asta pentru o cauză nobilă. Voi participa cu drag și la alte evenimente de acest gen care, sper, că se vor mai organiza,” susține Ana Irina, bloggeriță.
Fashion For Action pentru Hospice Angelus
Fashion For Action pentru Hospice Angelus