O enigmă a comportamentului uman continuă să facă obiectul a numeroase studii. De ce căscăm? Această întrebare rămâne fără răspuns şi după mai bine de două milenii în care diverşi cercetători au încercat să ofere diverse explicaţii.
„Căscatul este cel mai puţin înţeles dintre toate manifestările comportamentale obişnuite” spune Robert Provine, psiholog la Universitatea din Maryland, citat de BBC, scrie Antena 3.
În urmă cu aproape 2.500 de ani, Hipocrate spunea că prin căscat „se eliberează aerul cu toxine, mai ales în timpul febrei”. Această idee, sub o formă sau alta, s-a menţinut până în secolul 19, când s-a spus că, de fapt, căscatul oferă un aflux sporit de oxigen, eliberând dioxidul de carbon. Dacă ar fi fost cazul, ar însemna că în funcţie de concentraţiile acestor gaze din aer oamenii ar căsca mai des sau mai rar. Ceea ce nu este adevărat, după cum a demonstrat Provine în cadrul unui experiment.
Numeroase teorii s-au concentrat pe aspectul „contagios” al căscatului. Aproximativ jumătate dintre persoanele care observă un căscat, vor căsca la rândul lor. Astfel, s-a ridicat întrebarea dacă nu ar fi o formă primitivă de comunicare. Răspândindu-se într-un grup, căscatul ar putea fi mecanismul care îi aduce pe toţi la acelaşi nivel de atenţie. Olivier Walusinski, un cercetător francez, afirmă că prin căscat creşte nivelul lichidului cerebro-spinal din jurul creierului, care provoacă o modificare a activităţii neurale.
Cea mai nouă explicaţie, cea oferită de Andrew Gallup, pare să fie una mai bine fundamentată. Căscatul ajută la răcirea creierului şi previne supraîncălzirea acestuia. Miscările violente ale mandibulei stimulează fluxul sangvin, care îndepărtează căldura în exces, iar inhalările adânci aduc aer rece în sinusuri, care răcesc capul, la fel ca aerul condiţionat.
În condiţii normale, 48% dintre subiecţii unui test au simţit nevoia de a căsca, însă acelaşi lucru a fost resimţit doar de 9 procente, după aplicarea unei comprese reci pe frunte. Două femei, care sufereau de „căscat” cronic i s-au adresat lui Gallup, imediat după ce acesta a publicat primele rezultate ale experimentelor sale. Cele două au spus că uneori au accese de căscat ce durează şi până la o oră. Gallup le-a cerut să pună câte un termometru în gură, înainte şi după aceste „atacuri”. Şi a descoperit o creştere a temperaturii înainte de începerea „sesiunii” de căscat.
Această explicaţie, cum era şi de aşteptat, a fost respinsă de unii şi îmbrăţişată de alţii. Fie ea şi corectă, rămân însă alte întrebări. De exemplu, de ce cască şi fetuşii, în pântecele matern?
