Sigur că nu e nicio noutate faptul că simbolurile religioase sau etnice sunt deseori exploatate în modă. Dacă v-ați uitat la ultimele colecții Dolce & Gabbana, cu mare greutate ați fi putut rata multitudinea de crucifixuri catolice înfățișate drept pandantive, cercei sau modele de imprimeuri.
De altfel, întreaga tradiție a brandului italian se află în strânsă legătură cu moștenirea catolică a designerilor. Nici Riccardo Tisci, designerul brandului Givenchy, nu s-a ferit de influențe religioase, catolice sau altele. John Galliano, Alexander Mcqueen, Versace, Jean Paul Gaultier, Christian Lacroix, Girbaud, Balenciaga a toate sunt nume celebre de branduri care au împrumutat la un moment sau altul din iconografia religioasă.
Ei, și cum se întâmplă în astfel de situații, există și oameni care se simț ofensați de arborarea unor astfel de simboluri drept simple accesorii fashion. Să ne gândim, de exemplu, la prezentarea Victoria’s Secret în cadrul căreia supermodelul Karlie Kloss a purtat un accesoriu nativ american din pene, alături de lenjeria minusculă a brandului despre care va vorbeam. Chiar și Pharrell Williams a purtat același gen de accesoriu în fotografia de pe coperta revistei ELLE UK.
Reprezentanții americanilor nativi nu au privit cu ochi buni astfel de manifestări, iar Albert Keahna, un membru al tribului Meskwaki, a declarat pentru Chicago Reader că accesoriul din show-ul Victoria’s Secret „a fost o mare greșeală, în primul rând pentru că femeile nu poartă în mod tradițional astfel de piese”. Se pare, însă, că aceste accesorii decorate cu pene nu sunt privite cu ochi buni nu datorită faptului că sunt simbolice pur și simplu pentru o comunitate de oameni, ci pentru că ele pot fi purtate doar de cei care le-au câștigat, semnificând recunoașterea unor merite.
Cei care consideră că moda este o artă vor spune că, probabil, astfel de limitări nu ar trebui să existe. Și poate că pacifiștii obosiți de războaie purtate în numele religiilor vor spune că a venit vremea să purtăm tot ceea ce vrem, pentru că încărcătură pe care o are o haină sau un accesoriu este pur subiectivă și, deci, depinde doar de purtător. Religioșii spun că invazia acestor simboluri pe piață modei duce la diluarea lor, la pierderea semnificațiilor culturale, în vreme ce alții consideră că astfel de împrumuturi culturale nu fac decât să îi obișnuiască pe oameni cu diversitatea.
Până la urmă, însă, dacă tot spunem mereu că purtăm ceea ce ne reprezintă, ce ne face să ne simțim noi înșine în ziua respectivă, ar trebui să acordăm mai mult decât un gând acestui fapt. Și decent ar fi să știm care este semnificația hainelor pe care le purtăm. Iar dacă, după ce o cunoaștem, vrem să purtăm în continuare simbolul respectiv, fără o intenție de a jigni pe altcineva, atunci putem să o facem împăcați.